Verbul a (se) lungi face parte din fondul vechi al limbii, format de la un adjectiv provenit din latină. Are destul de multe sensuri, referindu-se, până la urmă, la creştere, fie că este vorba despre lungime – „a (se) face, a deveni mai lung”, fie despre înălţime – „a creşte în înălţime”, fie că se referă la volum – „a mări cantitatea”, fie la timp – „a face să dureze (mai) mult”. În registrul familiar, termenul se foloseşte pentru acţiunea de „a se culca, a se întinde pe ceva, pentru a se odihni”.

Cele mai interesante rămân, fără îndoială, sintagmele – care sunt multe şi extrem de expresive, cu frumoase întorsături de cuvinte. Se pot lungi urechile de foame („a răbda de foame, a fi flămând”), se pot lungi ochii sau căutătura a drum („a fi dornic de a pleca departe”), i se poate lungi cuiva nasul („a deveni obraznic”), se poate lungi pasul („a merge mai repede, a se grăbi”), se poate lungi vorba („a vorbi mai mult decât trebuie”) sau, dimpotrivă, există a nu mai lungi vorba („a întrerupe discuţia”).

Continuare »

Verbul a continua înseamnă „a duce mai departe ceva început”, „a avea loc fără întrerupere”, „a urma fără pauză”, şi stabileste sinonimie cu a se lungi, a se întinde – spaţial privind lucrurile, dar şi a ţine, a dura, a se prelungi în timp. Mi s-a părut interesantă în dicţionare folosirea unor sinonime bazate pe negaţia unei acţiuni – a nu înceta, de exemplu, care mi se pare demn de analiză… Pentru că eu sunt încredinţată că acest verb ne guvernează viaţa (aşa cum o cunoaştem ca pământeni), dar sensul lui nu presupune, cu adevărat, niciun sfârşit. Acesta este unul singur pe cap de locuitor şi chiar în ceea ce-l priveşte părerile sunt împărţite, căci umblă vorba că sufletele sunt nemuritoare.

Continuare »