13 ian.

Cuvântul anului 2014 pe Twitter: bae

Pe Twitter sunt prezenţi şi tot felul de boţi (programe automate), iar unii dintre aceştia sunt chiar interesanţi. De exemplu, @lovihatibot monitorizează exprimări de tipul „I love/hate the word X”, @favibot urmăreşte exprimarea preferinţelor pentru anumite cuvinte, iar @nixibot se ocupă de cuvintele despre care mulţi consideră că nici nu există (un indicator pentru cuvinte abia apărute).

Combinând rezultatele celor trei boţi, s-a obţinut un clasament cei mai interesante cuvinte pe Twitter în 2014.

Continuare »

25 nov.

Cuvântul anului 2014, ales de Oxford Dictionary: vape

Oxford Dictionary a făcut public cuvântul anului 2014 şi este un cuvânt despre care Oxford spune că acum avem de 30 de ori mai multe şanse de a da peste el decât cu doi ani în urmă. „Vape” este o abreviere de la „vapor” sau „vaporize”. Vestea a venit la scurt timp după ce Merriam-Webster a adăugat termeni ca „selfie”, „tweep”, şi „dubstep”, în ceea ce acum pare o încercare disperată de a părea cool – mai ales ţinând cont de faptul că Oxford a ales anul trecut „selfie” ca fiind cuvântul anului.

Cuvântul „vape” este un verb definit ca „a inspira şi expira vaporii produşi de o ţigară electronică sau un dispozitiv similar”. Oxford spune că folosirea acestui termen s-a dublat în ultimul an. Termenul poate avea şi valoare de substantiv şi a surclasat pretendenţi precum „bae” şi „normcore”. E-ţigările au apărut pe piaţă din anii 1980 (Robert Stepney a definit termenul pentru prima oară în 1983, dar a devenit popular recent), iar „vape” a fost pentru prima oară expirat, însă a durat o vreme până când noua piaţă şi noul termen s-au maturizat.

Continuare »

04 nov.

Overshare – cuvântul din Chambers Dictionary pentru anul 2014

Chambers Dictionary anunţă cuvântul anului pentru dicţionarul său: „overshare” se află în fruntea unei liste care cuprinde „photobomb”, „selfie” şi „bashtag”.

„Photobomb” a fost principalul concurent, însă a fost depăşit de „overshare” definit drept „expunere inacceptabilă de informaţii despre viaţa privată a unei persoane”, ceea ce înseamnă, conform dicţionarului, că „în prezent dăm la iveală mult mai mult decât am făcut-o vreodată”.

Continuare »

28 oct.

Cuvinte la modă într-un dicţionar tipărit

„Selfie”, „photobomb” şi „onesie” sunt doar câteva dintre cuvintele adăugate în noua ediţie tipărită a „Collins English Dictionary”.

De asemenea, a fost adăugat şi termenul „adorkable”, după ce a fost votat de către utilizatorii Twitter şi i-au descris sensul ca fiind de „inept social şi demodat într-un mod fermecător şi adorabil”.

Continuare »

12 aug.

5.000 de termeni noi incluşi în Dicţionarul oficial al jucătorilor de Scrabble în engleză

A sosit şi ziua în care jucătorii de Scrabble pot forma pe tabla de joc cuvinte precum „qigong” sau „selfie”, fără să le fie teamă că se vor lua la ceartă cu partenerii de joc. Aceste cuvinte, printre altele mai mult de 5.000, sunt incluse în cea de-a cincea ediţie a Dicţionarului oficial al jucătorilor de Scrabble, editat de Merriam-Webster.

Cuvântul „te” ca variantă a lui „ti,” cea de-a şaptea notă muzicală din gamă, este o mică nestematată între cei 5.000 de termeni nou adăugaţi, ultimele adăugiri din dicţionar având loc acum un deceniu.

Continuare »

26 nov.

Cuvântul anului 2013 ales de Oxford Dictionaries: selfie

Este iarăşi momentul anului, când cu surle şi trâmbiţe Oxford Dictionaries anunţă cuvântul anului în limba engleză. Voturile au fost numărate şi verificate, iar învingătorul a fost ales în persoana lui „selfie” (fotografie pe care ţi-o faci singur), care a surclasat termeni precum „twerk” şi „binge-watching” sau mai puţin cunoscutul „showrooming”, care înseamnă căutarea prin magazine doar în scop informativ, pentru a achiziţiona ulterior online, la un preţ mai mic.

Decizia a fost luată în unanimitate, aproape fără niciun argument, ceea ce este puţin neobişnuit, căci în mod normal există dezbateri în ceea ce priveşte alegerile juraţilor. New Monitor Corpus strânge în jur de 150 milioane de cuvinte în fiecare lună şi foloseşte criterii automate de scanare a conţinutului nou adăugat pe Internet în limba engleză. Din aceste cuvinte se urmăresc şi se verifică cele folosite zilnic, iar firma are o echipă de editori specializaţi a căror sarcină este de a adăuga cuvinte noi în Oxford English Dictionary şi OxfordDictionaries.com folosindu-se de aceste date colectate.

Continuare »

© 2026 blog.ro-en.ro