Verbul a cutreiera vine din limba latină (contribulare) și apare lămurit în dicționare mai mult cu ajutorul sinonimelor – a străbate, a colinda (în lung și-n lat), a umbla (din loc în loc), echivalent, prin extindere de sens, cu a hoinări, a vagabonda. Are și o utilizare reflexivă, mai neobișnuită, care înseamnă a se perinda.

În afară de acestea, o multitudine de alte lexeme se aliniază lui, din punctul de vedere al semnificației, în diferite contexte: a bate, a călători, a călca, a se duce, a flana, a frecventa, a merge, a ocoli, a parcurge, a peregrina, a petrece, a (se) plimba, a se plimbarisi, a rătăci, a răzbate, a traversa, a treiera, a vântura, a vizita.

Continuare »

Verbul a colinda este obținut, prin derivare regresivă, din substantivul colindă. Are un sens de bază, venit din vechile tradiții populare – „a umbla, în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde (răsplătite cu mici daruri, în special cu colaci de grâu)”, obicei din care s-a născut semnificația generică de „a serba Crăciunul”. Un sens figurat și regional care pornește de aici se referă la păsări: „a ciripi la festrele cuiva”.

O accepție mai vastă a termenului are în vedere acțiunea de „a umbla de colo până colo, dintr-un loc în altul” ori de „a bate un drum”, fie pentru „a căuta pe cineva sau ceva”, fie pentru „a veni sau a se duce la cineva”. Probabil cel mai cunoscut sens figurat al termenului se referă la „a petrece cu gândul”.

Continuare »

Verbul a se preumbla este „ruda mai săracă” a lui a (se) plimba, fiind utilizat mai rar, dar în aproximativ aceleaşi contexte ca şi acesta; este un derivat al lui a umbla, iar diferenţele de sens nu sunt foarte mari. Termenul pare ieşit din uz, dar pe mine mă încântă sonoritatea lui moale şi expresivitatea lui arhaică.

Există, de asemenea, şi forme mai vechi – priumbla şi prembla, precum şi variante regionale – preîmbla (în Maramureş şi nordul Moldovei).

Continuare »

Verbul a (se) plimba înseamnă, în sensul său cel mai larg, „a umbla în voie dintr-un loc în altul pentru a se recrea, a se deplasa fără grabă şi fără ţintă, a face mişcare, a lua aer”. Se poate, de asemenea, referi la o acţiune împreună cu altcineva – „a duce, a purta (oameni sau animale); a scoate şi a însoţi pe cineva la plimbare”, ori asupra unui lucru – „a mişca un obiect încoace şi încolo, a trece dintr-o parte în alta”. De asemenea, se pot plimba ochii sau privirile („a trece cu vederea în repetate rânduri”).

Sinonimele sunt destul de numeroase, cu nuanţe expresive diferite – a călători, a colinda, a cutreiera, a (se) mişca, a parcurge, a străbate, a vântura, dar şi termeni familiari ori regionali – a se plimbarisi, a se şeităli, a şpariţi. Desigur, preferatele mele sunt tot expresiile: „a se plimba ca vodă prin lobodă” (adică a umbla în toate părţile fără nicio piedică), „a plimba degeaba cărţile la şcoală” ori imperativele „du-te de te plimbă!” şi „plimbă ursu’!” (adică „vezi-ţi de treabă!, du-te şi lasă-mă-n pace!, fugi de-aici!, pleacă!”)

Continuare »