24 feb.

a (se) obidi

Verbul a (se) obidi face parte din registrul arhaic al limbii şi este extrem de rar folosit în limba vorbită curent, dar are, pentru mine, o sonoritate minunată şi o semnificaţie năucitoare, extrem de dragă sufletului meu. Forma reflexivă înseamnă, în primul rând, „a se lăsa pradă deznădejdii sau durerii”, fiind sinonim (în ordinea crescătoare a intensităţii) cu a se indispune, a se necăji, a se amărî, a se mâhni, a se îndurera, a jeli, a deznădăjdui.

S-a format din substantivul obidă, care mie îmi pare la fel de complex ca şi dorul pe care atâta ni-l lăudăm. Căci e, (aproape) simultan, întristare (adâncă), durere (sufletească), mâhnire, amărăciune, jale, necaz, ciudă, mânie, nedreptate, asuprire, jignire, insultă, umilire. Deci, mai aproape de rostul etimologic este forma tranzitivă a verbului, echivalentă cu a asupri, a împila, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a urgisi

Continuare »

10 aug.

a certa

Una dintre cele mai interesante experienţe „de dicţionar” pe care le-am încercat a fost cea legată de verbul a certa. L-am căutat într-o doară, fără mari intenţii de a dezvolta un subiect oarecum neplăcut, însă definiţiile găsite mi-au stârnit o curiozitate reală: cuvântul acesta are incredibil de multe sinonime, cele mai multe dintre ele în registru popular-familiar şi regional. Începând cuminte cu explicaţiile, notez „a se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere”, „a face (concomitent) schimb de vorbe de ocară” sau chiar mai mult, „a rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra”. Există apoi expresii care reflectă ieşirea din matca legilor scrise sau nescrise ale vremurilor, precum „a fi certat cu morala” (a se abate sistematic de la principiile de etică), ori „a fi certat cu justiţia” (a nesocoti legile în mod repetat); mai interesante mi se par cele ironice, de genul „certat cu bunele maniere” sau „certat cu apa şi săpunul”. Sunt des folosite sinonimele a se ciorovăi, a se ciondăni, iar pentru registrul popular – a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi. Cu nuanţă învechită şi regională, răsar, din substantivul pricină, a se pricinui si a se pricini, iar dintr-un obicei prost – a pârî. Am găsit şi cuvinte care s-au retras de multă vreme de pe scena lingvistică, precum a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a probozi, a stropoli, a toi. Există, bineînţeles, variante folosite în limbajul oficial (a admonesta, a apostrofa, a moraliza, a mustra) sau în cel familiar (a dojeni, a dăscăli, a muştrului, a săpuni, a scutura). Şi, dacă vreţi, putem preciza în câte feluri se ceartă oltenii: a se rohoti, a docăni; bănăţenii: a vrevi; sau bucovinenii: a moronci, a putui. Fără umbră de îndoială, campionii sunt moldovenii, care se tolocănesc, se mogorogesc, se smotresc, se cârcotesc, se beştelesc, se ocărăsc, se sfădesc, se suduie şi se oropsesc. Cu mare spor şi – să recunoaştem – cu o inventivitate lingvistică de invidiat.

Continuare »

© 2021 blog.ro-en.ro