Expresiile „not good” şi „no good” par, la prima vedere, extrem de asemănătoare, ceea ce şi face să fie confundate uneori. La urma urmei, este acelaşi adjectiv, precedat de câte un cuvânt care sugerează o negaţie. Totuşi, există o diferenţă destul de importantă între ele.

Când spui despre o caracteristică folosind „not”, o anulezi în context. Nu foloseşti antonimul, pentru că ar fi prea mult sau pentru că vrei să fii mai blând în exprimare. Aşadar, „it’s not good” se traduce „nu e bun” (sau „bună”, după caz).

Pe de altă parte, „no” exclude toate variantele. Prin urmare, „no good” s-ar traduce (cam forţat) „de niciun bun”, ori cum se spune mai des în limba română, „de niciun folos”.

Atunci când în limba engleză trebuie să exprimi neputinţa de a face ceva, ai la dispoziţie trei variante: „can not„, „cannot” sau „can’t„. Toate sunt negaţii ale verbului „to can” („a putea”), practic sinonime, dar cu diferenţe de nuanţă.

Forma cea mai des întâlnită este cea contrasă, „can’t„, perfectă pentru vorbirea curentă, chiar şi pentru un limbaj mai oficial. Dacă totuşi se doreşte punctarea unui ton mai serios, poate fi de preferat „cannot” (cândva se folosea şi scrierea „canot”, dar a ieşit din uz). Forma în două cuvinte, „can not„, este folosită mai rar, dar poate fi utilă atunci când trebuie accentuat „not”, ori atunci când „not” face parte dintr-o expresie, cum ar fi „not only”.

Se vede că nu e o demonstraţie americană.

Continuare »