Verbul a (se) menține vine din limba franceză (maintenir), formându-și paradigma după modelul lui a ține. Înseamnă, mai întâi de toate, „a păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat”, iar prin extindere de sens se referă la „a face să dureze”. Nuanța reflexivă sugerează ideea de „a continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat”.

Ultimul sens se poate particulariza prin raportare la „a-și păstra același loc, același post, aceeași poziție”. Termenul mai are două sensuri mai rar folosite – „a întreține o familie, o persoană etc.” (adică „a asigura cele necesare traiului”) și „a afirma, a susține ceva cu tărie”.

Echivalențele semantice sunt extrem de numeroase, evidențiindu-se, în funcție de context, verbe precum a alimenta, a (se) conserva, a dăinui, a dura, a exista, a fi, a hrăni, a întreține, a locui, a (se) păstra, a păzi, a (se) perpetua, a persista, a petrece, a rămâne, a sta, a stărui, a subzista, a trăi, a (se) ține, a via. Seria antonimică e mai puțin impresionantă: a se modifica, a se preface, a schimba, a se transforma…

Continuare »

Verbul a domicilia face parte dintr-o serie foarte importantă în limba română – a celor provenite din franceză (domicilier). Este un verb intranzitiv, care se folosește mai ales în formule administrative, însemnând „a-și avea sau a-și stabili domiciliul undeva”. Sinonimele sunt destul de numeroase, putându-se folosi, în funcție de context, a locui, a fi, a sta, a ședea, iar dintre regionalisme a hălădui, a băciui, a sălășlui, a sălăși sau a sălășui.

În principiu, adresa de domiciliu este cea înregistrată în buletin sau în cartea de identitate. Evident, o persoană poate avea mai multe proprietăți, dintre care o poate alege pe cea mai avantajoasă că domiciliu stabil, așa cum poate indica o altă adresă de corespondență (diferită de cea din acte), în cazul în care locuiește în altă parte, de fapt. Oricum ar fi, povestea asta cu adresele poate deveni, în timp, extrem de complicată.

Continuare »