09 iul.

a leza

Verbul a leza vine din franțuzescul léser și este folosit ca termen livresc, fiind, în dicționare, explicat mai mult prin sinonimii. Se referă la a vătăma, a răni, iar sensul figurat are în vedere o similitudine de sens cu a jigni, a ofensa.

Dintr-un alt punct de vedere privind lucrurile, verbul înregistrează o echivalenți cu „a aduce (cuiva) un prejudiciu, a păgubi (pe cineva)”. Alte sinonime acceptate, în funcție de context, sunt a afecta, a dăuna, a insulta, a înjosi, a prejudicia, a traumatiza, a ultragia.

Continuare »

14 apr.

a jigni

Verbul a jigni are două sensuri principale şi o mulţime de conotaţii negative. Înseamnă „a atinge pe cineva în onoarea sau demnitatea sa”, semnificaţie ce adună numeroase sinonime: a atinge, a injuria, a insulta, a invectiva, a înjosi, a leza, a ofensa, a răni, a sudui, a ultragia, a vexa. Celălalt sens este mai vechi şi se referă la „a aduce, a face să suporte un prejudiciu, a cauza pagubă”.

Nu e mare complicaţie să înţelegi ce vrea să zică verbul ăsta, ori că efectele lui nu sunt deloc dintre cele plăcute, însă mulţi dintre noi fac din asta o formă de distracţie. Suntem care mai de care mai strălucitor în replici, mai dispus a-şi dovedi o superioritate ce-i pare contestată mereu şi în nevoie de apărare. Şi nu e important să dovedeşti neapărat că eşti superior tu, cât să arăţi cumva, cu vreun deget, că celălalt e mai puţin ca tine.

Continuare »

22 oct.

a (se) răni

Verbul a (se) răni provine din limba slavă, la fel ca şi substantivul rană – „ruptură internă sau exterioară a ţesutului unei fiinţe vii, sub acţiunea unui agent distrugător”, sinonim cu bubă, leziune, plagă, traumă, vătămătură. Spre deosebire de verb, acesta din urmă intră în componenţa unor expresii destul de des utilizate: bun de pus la rană („om foarte bun”), a pune sare pe rană („a stârni, a agrava lucrurile”), a pune degetul pe rană („a găsi sau a indica pricina, a dezvălui cauza unei situaţii, a prezenta situaţia fără menajamente”).

Acţiunea corespunzătoare se explică prin „a(-şi) face o rană, a (se) vătăma printr-o rană”. Interesant este faptul că sinonimele care se referă la acest sens aparţin unor zone semantice mai rar folosite: livrescul a (se) leza ori a (se) vulnera, popularul a (se) vătăma, regionalele a (se) săgni, a (se) prizări şi învechitul a (se) plăgui. Celelalte, mai des utilizate, au în vedere sensul figurat al termenului, pentru că rana poate fi şi morală, o suferinţă sau un chin sufletesc: a durea, a insulta, a îndurera, a (se) întrista, a jigni, a mâhni, a ofensa, a ultragia.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro