Verbul a îndrăzni înseamnă „a avea curaj, a nu se teme, a nu-i fi frică”. Pare a fi obținut prin derivare, din „în” şi „drăzni”, ultimul fiind venit dintr-un slav mai vechi. Sinonimele sunt, în funcție de context, a cuteza, a se încumeta, a-şi îngădui, a pofti, a-şi permite, a se semeți, iar dintre antonime, menționăm a se jena, a se rușina, a se sfii, a se teme.

Este urmat mai ales de o propoziție complementară construită folosind conjunctivul şi-şi întregește sensul cu precizări de tipul „a risca biruind frica sau jena”, inclusiv în expresii precum „cine nu îndrăznește, nu izbutește”.

Continuare »

* încrezut apare ca lexem ce are atât valoare adjectivală, cât şi substantivală, masculin cu pluralul încrezuţi şi femininul încrezută-încrezute

! a se încruci trece în clasa reflexivelor; este echivalent al lui a se cruci, având indicativul prezent el se încruceşte, imperfectul el se încrucea şi conjunctivul el să se încrucească

! a se încuiba este reflexiv cu indicativul prezent se încuibează („a se instala undeva unde nu este dorit; a pătrunde adânc, a se înrădăcina”)

! a se încumeta este inclus şi el între reflexive, cu indicativul prezent eu mă încumet, el se încumetă şi conjunctivul prezent să se încumete („a îndrăzni, a cuteza”)

! a se încumetri (în-cu-me-tri) e termen popular, verb reflexiv cu indicativul prezent el se încumetreşte, imperfectul el se încumetrea şi conjunctivul să se încumetrească („a se înrudi prin cumetrie”). Din aceeaşi familie lexicală, !a se încuscri are şi el valoare reflexivă, cu indicativul prezent se încuscreşte, imperfectul se încuscrea şi conjunctivul să se încuscrească.

Verbul a risca face parte dintr-o categorie specială, a termenilor care se referă la spiritul uman şi la capacitatea de a acţiona în lipsa unor garanţii definitive date de procesul de anticipare. În funcţie de pericolul pe care îl presupune, cuvântul are în vedere „a participa la o acţiune nesigură, a acţiona ori încerca la noroc” – explicaţie fără o vibraţie foarte puternică, ori „a-şi pune în primejdie viaţa, onoarea, a (se) expune unui pericol posibil” – situaţie în care implicaţiile sunt mai serioase, mai profunde. Indiferent de accepţie, acţiunea în sine presupune un element atitudinal, acela de „a-şi asuma riscul”.

Două dintre elementele explicative mi-au atras atenţia în mod deosebit. Primul – că în ciuda acestei foarte puternice participări personale pe care o implică, verbul nu se foloseşte cu valoare reflexivă: forma mă risc este învechită şi nerecomandată de norma actuală. Al doilea – că explicaţiile cuvântului par să se situeze într-o zonă negativă. Am întâlnit una singură care făcea referire la faptul că asumarea riscului se face „biruind frica sau jena”, toate celelate având în prim-plan mai curând ceea ce se poate pierde. Lucru pe care îl găsesc surprinzător, pentru că, de obicei, nu riscăm nimic fără a avea şi ceva şanse de câştig…

Continuare »