Verbul a (se) sfinți are o istorie bogată în limbă, poate pentru că vine din slava veche – sventiti. Se folosește, evident, în concepție religioasă creștină și are mai multe accepții: „a trece pe cineva în rândul sfinților” (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit), „a efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru”, adică „a trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni”, dar și „a hirotonisi un preot”.

Înseamnă, de asemenea, și „a trata cu dragoste și admirație exagerată”. Termenul are o utilizare reflexivă regională, care apare în Muntenia, mai ales în construcții negative, explicată prin „a-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele”, adică „a face ce vrea”. Sensul religios pierdut se folosește în expresii de tipul „omul cinstește locul” care arată că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul în care acesta se găsește.

Continuare »

Verbul a (se) îneca este obţinut prin derivare, din în- şi necat, care s-a păstrat, se pare, din limba latină – (e)nĕcāre („a ucide fără vărsare de sânge”). În accepţia de bază a termenului, acesta se referă la „a muri sau a face să moară, a-şi pierde viaţa prin sufocare în apă (sau în alt lichid)”. Una dintre cele mai cunoscute şi utilizate expresii care fac referire la acest sens este a se îneca (ca ţiganul) la mal, care înseamnă „a suferi un eşec în ultimul moment”.

Se foloseşte şi pentru navele care „suferă un naufragiu” şi le acoperă apele, stabilind sinonimie cu a se afunda, a se cufunda, a se scufunda. Din această semnificaţie derivă expresia parcă i s-au înecat corăbiile, care i se spune cuiva atunci când este trist, indispus. Valoarea tranzitivă este, de cele mai multe ori, despre ape – „a acoperi cu apă un loc, o arătură etc.”, sinonim cu a inunda, a potopi. Referirile la a îneca motorul maşinii implică, de asemenea, prezenţa lichidului în spaţii ce ar trebui să rămână uscate.

Continuare »