Verbul a (se) sfinți are o istorie bogată în limbă, poate pentru că vine din slava veche – sventiti. Se folosește, evident, în concepție religioasă creștină și are mai multe accepții: „a trece pe cineva în rândul sfinților” (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit), „a efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru”, adică „a trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni”, dar și „a hirotonisi un preot”.

Înseamnă, de asemenea, și „a trata cu dragoste și admirație exagerată”. Termenul are o utilizare reflexivă regională, care apare în Muntenia, mai ales în construcții negative, explicată prin „a-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele”, adică „a face ce vrea”. Sensul religios pierdut se folosește în expresii de tipul „omul cinstește locul” care arată că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul în care acesta se găsește.

Continuare »

Verbul a (se) parfuma a ajuns în limba română din franceză (parfumer) şi înseamnă, mai întâi de toate, „a (se) stropi cu parfum, a(-şi) da cu parfum”, situaţie în care este folosit pentru persoane sau lucruri. Una dintre variantele mai vechi ale termenului, a profumá (care nu mai este folosit astăzi), trădează înrudirea cu italiana.

Verbul se foloseşte şi pentru a sublinia efectul pe care îl are această acţiune, adică de „a răspândi un miros plăcut” după impregnare cu parfum sau de „a umple cu parfum, cu o mireasmă plăcută”. Sinonimele cele mai des utilizate sunt a înmiresma (de la mireasmă) şi a îmbălsăma (de la balsam).

Continuare »