26 dec.

a (se) abate

Verbul a (se) abate vine din latinescul abbattere, prin franțuzescul abattre, și are numeroase sensuri, verbul având valoare reflexivă, dar și tranzitivă sau intranzitivă, după caz. Este determinat uneori prin „din drum/cale” și echivalent, în primul rând, cu a (se) îndepărta, a devia, a divaga, fie de la o direcție inițială, fie – cu sens figurat – de la o normă sau regulă fixată, de la o linie de conduită sau de gândire etc. Un al doilea sens se referă la „a se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial)”.

Deseori, termenul are în vedere fenomene ale naturii, calamități, nenorociri („a se produce în mod violent; a veni, a cădea pe neașteptate, cu furie, cu forță”) sau idei, toane ori capricii („a trece cuiva ceva prin minte”, sinonim cu a apuca, a cășuna, a distrage, a năzări, a sustrage, a veni), dar și vești, noutăți – situație în care este sinonim cu a întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. De asemenea, cuvântul poate avea în vedere acțiunea de „a doborî/culca la pământ” ori de „a-și întoarce ochii, căutătura”. Dintre antonime, dicționarele menționează a (se) îndrepta.

Continuare »

05 nov.

a (se) muta

Verbul a (se) muta înseamnă, în primul rând, „a se mişca din locul în care se găseşte şi a se aşeza în alt loc” ori „a se întoarce, a schimba poziţia”. În afară de simpla deplasare, termenul se mai poate referi la schimbări importante din viaţa omului, fie „a (se) transfera dintr-un serviciu în altul, a primi numire în alt loc”, fie „a (se) strămuta, a se stabili (cu locuinţa, cu traiul) în alt loc, a-şi schimba domiciliul” ori „a schimba destinaţia”. Unul dintre cele mai utilizate sensuri are în vedere jocul de şah, însemnând „a modifica poziţia unei piese”.

Expresiile nu sunt prea numeroase, cea mai plastică referindu-se la „a-i muta cuiva fălcile sau căpriorii”, adică „a-i trage o palmă cu putere, a lovi peste obraz”. În plus, se pare că termenul avea un înţeles popular mai vechi, care era echivalent cu a înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva), cu a modifica (direcţia, cursul) şi chiar cu a transforma. De aici, s-a ajuns la expresia „a-şi muta gândul”, cu sensul de „a-şi schimba părerea, intenţiile”, deci a se răzgândi, chiar a renunţa.

Continuare »

© 2021 blog.ro-en.ro