Verbul a învia face parte dintre acelea care au suferit, în noul DOOM, importante modificări. Conform noii norme, indicativul prezent are formele eu învii/înviez, tu învii/înviezi, el învie/înviază, în timp ce conjunctivul este el să învie/învieze. Înseamnă în primul rând „a reveni sau a readuce la viaţă, a deveni din nou viu (după ce a fost mort)”, putându-se referi şi la vegetaţie – „a renaşte după sfârşitul iernii, a începe să se dezvolte din nou”.

Desigur, cele mai multe utilizări ale termenului sunt de natură metaforică. Cuvântul se foloseşte cu privire la memorie – „a reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire”. Exceptând credinţele religioase şi basmele, în care personajele pot fi readuse la viaţă, verbul este utilizat mai curând în formă negativă, tocmai pentru a sublinia imposibilitatea unui astfel de act – „morţii nu mai învie” se spune.

Continuare »

Verbul a încolţi se foloseşte, cu foarte puţine excepţii metaforice, numai la persoana a treia. Cel mai comun sens se referă la plante (seminţe, tuberculi, bulbi), atunci când dau colţ şi răsar din pământ, stabilind sinonimie cu a germina. Şi, dată fiind delicateţea fenomenului, verbul se poate referi – în mod similar – la idei, atitudini, sentimente care încep să se dezvolte, să se contureze, să prindă consistenţă, fiind deci sinonim cu a apărea, a se ivi, a se naşte, a înmuguri, a se deştepta, a se înfiripa.

Când vine însă vorba despre alte feluri de colţi, lucrurile se complică puţin, căci sensul propriu poate face trimitere la lumea animală – „a înfige colţii spre a muşca; a apuca cu colţii”. Pornind de aici, termenul mai are două accepţii, una având în vedere acţiunea de „a înconjura ameninţător din toate părţile (fără a da posibilitate de retragere)” ori de „a prinde (fie şi figurat) pe cineva la strâmtoare”. Cealaltă pune accentul pe duritatea unui atac verbal, vehement şi cu răutate, care poate produce răni dureroase.

Continuare »

Verbul a (se) deştepta se referă la elemente dintre cele mai neaşteptate şi mai puţin apropiate ca semnificaţie. Este extrem de controversat din punct de vedere etimologic, pentru că cercetătorii nu pot cădea de acord asupra termenului de origine. Pare însă a funcţiona de multă vreme în limbă, lucru ce explică multitudinea de trimiteri semantice. Sensul denotativ (principal) al termenului sugerează ieşirea dintr-o stare… vegetativă, identică sau similară cu somnul, de pildă letargia, ameţeala, reveria sau visarea. În acesta caz, sinonimele sunt a (se) trezi, a (se) scula.

Prin extindere, verbul se poate folosi pentru orice alte forme vii, incluzând aici revenirea la viaţă, învierea naturii primăvara, sau pentru toate tipurile de trăire afectivă (sentimente, dorinţe, chiar idei), cu grade diferite de intensitate, de la a (se) ivi, a apărea, a (se) înfiripa, a înmuguri, a încolţi, a (se) contura, până la a suscita, a stimula, a (se) înviora, a (se) însufleţi, chiar a (se) stârni, a (se) dezlănţui. Sensul cel mai complex se referă la trezirea dintr-o formă de „adormire” mai subtilă, pentru a ajunge la starea de sesizare conştientă a vieţii şi a ceea ce se întâmplă, deci „a deveni conştient, a ajunge să înţeleagă, să-şi dea seama de realitate”, chiar „a căpăta mai multă inteligenţă”.

Continuare »