Verbul a prădui este nou în DOOM2 şi are o situaţie particulară, din cel puţin două motive. În primul rând, este folosit cu altă semnificaţie decât cea care este a lui de drept, pentru că toată lumea îşi închipuie că are vreo legătură cu substantivul „pradă”. Şi nu are. Pentru că dicţionarele îl dau cu etimologie necunoscută şi cu utilizare aproape exclusiv în sfera argotică – lucru care constituie, din punctul meu de vedere, o a doua ciudăţenie.

Formele indicate de Dicţionarul Ortografic sunt cele pentru indicativ prezent eu prăduiesc şi ei prăduiesc, cu imperfectul el prăduia şi conjunctivul prezent el să prăduiască. Sinonimele consemnate în dicţionarele specializate etimologic şi explicativ sunt a schimba – în primul rând, apoi a denunţa (acţiuni, fapte interzise săvârşite într-un penitenciar). Iar sensul care pare a avea ceva legături cu „prăzile” se referă la a risipi, a cheltui (fără rost).

Continuare »

Verbul a ciripi s-a format de la interjecţia cirip, cea prin intermediul căreia, în limba română, se redă generic zgomotul plăcut pe care îl fac păsările cântătoare. Sensul de bază are în vedere, prin urmare, acţiunea de „a scoate sunete caracteristice speciei”, despre care explicaţiile de dicţionar spun că pot fi ascuţite sau zgomotoase, dar şi plăcute, armonioase.

Înclin spre această din urmă nuanţă, pentru simplul motiv că mie „cip-cirip” îmi pare destul de inofensiv la bază. În plus, sensul figurat al verbului are în vedere obiceiul de „a vorbi cu voce subţire şi melodioasă” al femeilor şi al copiilor, iar utilizarea lui cu această conotaţie are în substrat duioşia şi plăcerea celui care ascultă.

Cuvântul este utilizat şi cu valoare argotică, referindu-se la „a vorbi, a spune ceva, a face destăinuiri, a divulga ceva”. În ceea ce priveşte sinonimia, această ultimă utilizare le are în vedere pe a denunţa, a trăda, în timp ce sensul de bază are un corespondent expresiv – a pirui („a cânta în triluri”), chiar a gânguri, şi un regionalism din Oltenia – a ştiorlâcăi.

Continuare »