05 mai

a prădui

Verbul a prădui este nou în DOOM2 şi are o situaţie particulară, din cel puţin două motive. În primul rând, este folosit cu altă semnificaţie decât cea care este a lui de drept, pentru că toată lumea îşi închipuie că are vreo legătură cu substantivul „pradă”. Şi nu are. Pentru că dicţionarele îl dau cu etimologie necunoscută şi cu utilizare aproape exclusiv în sfera argotică – lucru care constituie, din punctul meu de vedere, o a doua ciudăţenie.

Formele indicate de Dicţionarul Ortografic sunt cele pentru indicativ prezent eu prăduiesc şi ei prăduiesc, cu imperfectul el prăduia şi conjunctivul prezent el să prăduiască. Sinonimele consemnate în dicţionarele specializate etimologic şi explicativ sunt a schimba – în primul rând, apoi a denunţa (acţiuni, fapte interzise săvârşite într-un penitenciar). Iar sensul care pare a avea ceva legături cu „prăzile” se referă la a risipi, a cheltui (fără rost).

Mi s-a părut întotdeauna interesat felul în care umplem golurile celor neştiute cu lucruri pe care le cunoaştem. Gândul omului e cel mai grăbit – compară, presupune şi înlocuieşte, iar cuvântul îl urmează cuminte îndeaproape. Şi greşeala-i gata. Şi în viaţă, şi în vorbă. Ne e greu să înţelegem că nu înţelegem, că nu ştim, că nu putem. Dacă seamănă, lucrurile ne par la fel şi le considerăm interşanjabile. Şi le silim să-ncapă în locuri ce nu-s ale lor, siluindu-le. Adevărat, uneori, ele se-mbogăţesc cu sensuri noi. Alteori însă, rămânem noi neştiutori, iar ele străine…

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a (se) grozăvi: Verbul a (se) grozăvi are un sens foarte bine cunoscut şi prezent în toate dicţionarele, ...
  • a contesta: Verbul a contesta face parte dintr-o categorie aparte, cea a cuvintelor pătrunse în limbă într-o ...
  • know-how: Know-how este o structură care mie mi se pare intim legată de ideea de proprietate ...
  • a continua: Verbul a continua înseamnă "a duce mai departe ceva început", "a avea loc fără întrerupere", ...
  • a (se) influenţa: Verbul a (se) influenţa înseamnă (în dicţionare, sec şi fără prea multe nuanţe) „a exercita ...

© 2024 blog.ro-en.ro