Verbul a înnebuni înseamnă, în sensul propriu al cuvântului, „a fi atins de nebunie, de demenţă; a deveni nebun, a pierde facultatea de a judeca normal”, fiind sinonim cu a se aliena. Prin extindere de sens şi exagerare metaforică, se referă la „a-şi pierde calmul, stăpânirea de sine” din cauze diverse – de durere, de fericire, de furie. Lexemele echivalente sunt destul de numeroase şi de expresive: a se bolânzi, a căpia, a se scrânti, a se sminti, a se sona, a se strechea, a se sturluiba, a se trăsni, a se ţăcăni, a se ţicni, a zăluzi, a se zărghi.

Termenul poate avea şi valoare tranzitivă, situaţie în care înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă stăpânirea de sine, a scoate din starea normală”, stabilind sinonimie cu a ameţi, a buimăci, a zăpăci, dar şi cu a agasa, a sâcâi, a enerva, a exaspera (în situaţii mai grave). Expresiile sunt faine: „nu mă-nnebuni!” exprimă mirarea sau neîncrederea, „ai înnebunit?” este (de fapt) o exclamaţie de dezaprobare, iar „să-nnebunesc!” e echivalentul garantării celor spuse; se poate „înnebuni după cineva sau după ceva”, se poate „înnebuni de cap pe cineva”.

Continuare »