Verbul a (se) binedispune face parte dintre cele cu explicații simple și la obiect, fără prea multe complicații lingvistice. Este obținut prin compunere, din adverbul bine și verbul a dispune, însemnând „a face să se simtă sau a se simți bine”. Previzibil, concis, eficient.

Pe cât de simplu pare sensul, pe atât de complexă este operațiunea pe care o presupune, pentru că rețeta magică nu este aceeași pentru toți oamenii. Reacționăm diferit la stimuli, starea de bine este – inevitabil – una personală, irepetabilă și, deși arătăm la fel cu oricare alt seamăn al nostru, binedispus și el, mecanismul interior al acestei stări îmi pare mie destul de diferit. Și nu doar atât… dar cred că nici stările noastre de bună dispoziție nu au aceleași cauze și aceleași forme.

Continuare »

Verbul cel mai potrivit zilelor acestora pare să fie a (se) înveseli. Cel puţin dacă vorbim despre pulsul nestăvilit al naturii, care începe să fiarbă şi să bolborosească în sinele său clocotitor. Semnificaţia de bază a termenului se referă la „a deveni sau a face să fie vesel, voios, binedispus”, stabilind sinonimie cu a (se) (bine)dispune, a (se) distra, a (se) îmbucura, a (se) învoioşa, a (se) veseli. Foarte multe dintre antonime se circumscriu mai curând acestei sfere a sensurilor – a (se) indispune, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) mohorî, a (se) posomorî, a (se) scârbi. Însă verbul funcţionează, de asemenea, şi în dimensiunea figurată, însemnând „a face să fie mai puţin mohorât, întunecat, monoton”, devenind, astfel, sinonim cu a (se) însenina, a (se) deschide, a (se) lumina.

Continuare »