ro-en.roBlog
română şi engleză · limbă, cuvinte, gramatică, ortografie
04 sept.

Ce ţi se potriveşte

Explicarea diferenţelor dintre verbe sinonime

03 sept.

a voiaja

Verbul a voiaja înseamnă „a face un voiaj” şi este folosit mult mai rar decât sinonimul său, a călători. Asta se întâmplă pentru că termenul e mai nou, provenind din limba franceză - voyager, şi pare a se impune mai greu decât corespondentul său din clasa substantivelor - voiaj. Precizările din DOOM2 se referă la câteva dintre formele sale, cum ar fi indicativul prezent el voiajează, noi voiajăm, precum şi gerunziul voiajând.

Ştiu că oamenii obişnuiesc să-şi facă, în noaptea de Revelion, liste cu decizii pentru anul ce urmează. Eu n-am ţinut vreodată evidenţa - să văd când am spus, dac-am spus, ce-am spus şi de câte m-am ţinut. Or mai fi fost împlinite, nu zic nu, dar hotărârea unei astfel de nopţi, pe care o respect fără cusur de vreo 4 ani, a fost cea legată de voiajele în străinătate. Nu-mi dorisem niciodată asta, dar mi-am promis atunci cel puţin câte unul pe an.

Continuare »

03 sept.

Chestii galbene lungi

Un magazin de încredere :))

03 sept.

Baie şi toaletă

Termeni necesari când trebuie rezolvate necesităţile fiziologice

31 aug.

Funeral

A fine funeral was ordered for a woman who had henpecked her husband, driven her kids half nuts, scrapped with the neighbors at the slightest opportunity, and even made neurotics of the cat and dog with her explosive temper.

As the casket was lowered into the grave, a violent thunderstorm broke, and the pastor’s benediction was drowned out by a blinding flash of lightning, followed by terrific thunder.

„Well,” commented one of the mourners, „sounds like she got where she was going.”

31 aug.

Pericol de moarte

Chiar dacă greşeala de ortografie din denumirea locului nu e fatală :)

© 2026 blog.ro-en.ro