* a godiá (go-di-a) este un verb nou, care înseamnă „a vâsli cu ajutorul unei rame aşezate la pupă, făcând ca barca să înainteze în zigzag”; formele indicate sunt el godiază şi noi godiem pentru indicativul prezent, el să godieze pentru conjunctiv şi godiind pentru gerunziu. Verbul se alătură unui substantiv mai vechi, !godiere, feminin cu genitiv-dativul godierii, care acum primeşte şi formă de plural - godieri.
! gogleáz (go-gleaz) este substantiv neutru cu pluralul gogleze - „vorbe frumoase (şi goale) spuse cuiva, afirmaţii, declaraţii lipsite de însemnătate, de consistenţă”
! gogoaşă rămâne cu o singură formă de plural - gogoşi; substantivul feminin are genitiv-dativul gogoşii
! golan apare doar cu valoare substantivală, masculin cu pluralul golani; femininul corespunzător (tot substantiv) este golancă, iar din aceeaşi familie lexicală avem acum adverbul *golăneşte
! gordian (gor-di-an) are indicat drept context unic structura nod gordian; este adjectiv masculin cu formă de feminin la plural gordiene (care se desparte diferit acum - gor-di-e-ne)
The idea danced before us as a flag;
The sound of martial music;
The thrill of carrying a gun;
Advancement in the world on coming home;
A glint of glory, wrath for foes;
A dream of duty to country or to God.
But these were things in ourselves, shining before us,
They were not the power behind us,
Which was the Almighty hand of Life,
Like fire at earth’s centre making mountains,
Or pent up waters that cut them through.
Do you remember the iron band
The blacksmith, Shack Dye, welded
Around the oak on Bennet’s lawn,
From which to swing a hammock,
That daughter Janet might repose in, reading
On summer afternoons?
And that the growing tree at last
Sundered the iron band?
But not a cell in all the tree
Knew aught save that it thrilled with life,
Nor cared because the hammock fell
In the dust with Milton’s Poems.
Ca un drapel, ideea dansa înaintea noastră;
Sunetul unei muzici marţiale;
Fiorul de a purta o armă;
Pre-sentimentul întoarcerii acasă din lumea largă;
O scânteie de glorie, furie către duşmani;
Un vis cât datoria pentru patrie sau pentru Dumnezeu.
Dar toate acestea erau lucruri în noi, strălucind înaintea noastră,
Nu ele erau puterea din spatele nostru,
Puterea era Omniprezenta mână a Vieţii,
Ca un foc în centrul pământului ridicând munţii
Sau ca forţa apelor dezlănţuite forţând si rupând zăpoare.
Îţi aminteşti cercul de fier
Pe care fierarul, Shack Dye, l-a sudat
În jurul stejarului de pe pajiştea lui Bennet,
De care atârna hamacul
În care fiica lui, Janet, putea să se odihnească
Citind în după amiezile de vară?
Şi că stejarul, crescând,
A rupt banda de fier?
Dar nici o celulă din copacul
Plin de viaţa nu ştia asta,
Nici nu s-a sinchisit că hamacul a căzut în ţărână
Împreună cu „Poemele” lui Milton.
