primarily
Exerciţiu de pronunţie
Verbul a dejuna vine din franțuzescul déjeuner și are, după toate aparențele, două sensuri. Pe de o parte, se referă la „a lua gustarea de dimineață”, iar pe de altă parte, înseamnă „a lua masa de la amiază”, fiind sinonim cu a prânzi (mai aproape și de sensul echivalentului francez).
Dintre sinonime, în afară de acesta, mai apar a merinda (învechit și regional), a prânzui (și el regionalism), precum și a gusta (folosit în Maramureș). Prin urmare, lucrurile nu par a fi extrem de complicate cu el, poate pentru că nu e prea des utilizat.
Presupun că verbul are în vedere și micul dejun tocmai pentru că, la noi, mâncarea de amiază este denumită prânz, iar verbul corespunzător s-a răspândit în detrimentul celuilalt, mai rar folosit și părăsit, cumva, într-o stare incertă, într-un limb al cuvintelor.
Eu chiar îl asociam, fără să stau prea mult pe gânduri, mai curând cu dimineața și cu prima masă a zilei… Îmi dau seama acum că micul dejun e tocmai de aceea „mic”, pentru că dejunul (cel serios) abia urmează. Recunosc însă că și asocierea cu o „gustare rapidă” m-a indus în eroare. Chiar așa stând lucrurile, cred că voi lăsa, totuși, prânzul acolo unde e, iar dejunul în grija francezilor. Să fie treaba clară!
! a se pârlogi trece în clasa reflexivelor; este un regionalism cu indicativul prezent se pârlogește, imperfectul se pârlogea și conjunctiv prezent să se pârlogească; termenul se folosește despre terenuri agricole nelucrate și este sinonim cu a se părăgini
! pârpălire / perpelire (acțiunea de a frige, de a pârli) este un termen popular cu două forme corecte; are genitiv-dativul pârpălirii/perpelirii și pluralul pârpăliri/perpeliri
! pâslă, substantiv feminin cu genitiv-dativul pâslei, primește acum și formă de plural - pâsle
! a se pâsli trece în clasa reflexivelor; se folosește foarte rar, înseamnă „a se îndesi, a se face ca pâsla” și are indicativul prezent se pâslește, imperfectul se pâslea, conjunctivul prezent să se pâslească
! pecarí („specie de mamifer înrudit cu porcul sălbatic, ce trăiește în America”) este substantiv masculin articulat pecariul, cu pluralul pecarí (articulat pecarí-i)
| First in the North. The black sea-tangle beaches, Brine-bitter stillness, tablet strewn morass, Tall women against the sky with heads covered, The witch’s house below the black-toothed mountain, Wave-echo in the roofless chapel, The twice-dead castle on the swamp-green mound, Darkness at noon-day, wheel of fire at midnight, The level sun and the wild shooting shadows. |
Întâi spre Nord. Pe plajă, valuri negre, Tăcere înspumată, mlaștini, smârcuri, Femei înalte cu broboade-n cap, Bordeiul vrăjitoarei într-un stei, Ecou de ape-n paraclis pustiu, Castelul mort pe dealul sur-verziu, Amurg la prânz și foc în toiul nopții, Un soare fix și umbre ce țâșnesc. |
© 2026 blog.ro-en.ro