05 feb.
Company Time
Cântecul interpretat de Linda Davis
Rezultate
02 mart.
a conjectura
Vebul a conjectura vine din limba franceză – conjecturer, la rândul lui provenit din latină – conjecturare. Termenul are legătură cu substantivul cu care se înrudește – conjectură (părere neconfirmată, opinie bazată pe aparențe; ipoteză, presupunere, prezumție, supoziție). Înseamnă, prin urmare, „a face o conjectură”, adică „a judeca după aparențe, prin conjectură”, fiind sinonim cu a presupune, a bănui.
Atunci când l-am întâlnit prima dată, verbul acesta mi s-a părut extrem de ciudat… Nu mă refer neapărat la aspectul lui sonor neobișnuit sau la raritatea utilizării sale, cât la felul în care, deși are aceste caracteristici, este foarte des întâlnit în viața noastră comună: conjecturăm de un miliard de ori pe zi, fără ca măcar să ne dăm seama. De fapt, fără ca măcar să cunoaștem termenul, pentru că – nu așa? – sună destul de prețios.
Și asta n-ar fi încă o problemă, dacă rezultatele la care am ajunge conjecturând ar fi interpretate drept ceea ce sunt: concluzii nefondate ale unor raționamente poate greșite, neverificate și, probabil, fără bază reală ori valoare de adevăr. Însă, de cele mai multe ori, facem presupuneri și ne construim opiniile pe aparențe, considerând în mod eronat că „avem dreptate” în a judeca una sau alta. Evident, uneori e posibil să fie așa, dar… n-am putut să nu mă opresc puțin pentru a reflecta asupra lejerității cu care înlocuim, destul de des, adevărul cu părerile noastre.