Rezultate

12 aug.

Războinicii luminii stinse

Jocurile online, direct în browser, au început să prindă teren şi în România. Există şi iniţiative autohtone, dar şi firme străine care realizează variante în limba română ale creaţiilor proprii. De exemplu, jocul „Khan wars” este realizat de o firmă din Bulgaria, dar este disponibil şi în limba română. Nu l-am încercat, posibil să fie un joc reuşit, însă pe prima pagină am găsit următorul text:

Fă parte din istorie cu unul din cele 9 popoare unice. Strategie complicată în timp şi vreme reală cu 16 unităţi de luptă şi asediu, 9 unităţi unice, clădiri, abilităţi şi multe alte elemente de joc care vă vor amuza şi vă vor face să transpiraţi în timp ce vă luptaţi cu mii de adversari din întreaga ţară!

Continuare »

28 mai

Câteva schimbări la interfaţă

După cum se poate observa cu uşurinţă, am realizat câteva modificări la interfaţa dicţionarelor ro-en.ro, care au în vedere o creştere a eficienţei în utilizare.

Astfel, meniul principal (cel din partea de sus a fiecărei pagini) permite accesul printr-un singur clic atât la dicţionarul român-englez, cât şi la dicţionarul englez-român.

Şi mai interesant, căutările se pot face mai rapid în oricare dintre dicţionarele disponibile şi chiar se poate comuta uşor între dicţionare, folosind lista de selecţie de după butonul „Caută”.

Urmează şi alte îmbunătăţiri funcţionale care vor fi aduse site-ului. Pentru orice sugestii şi păreri, nu ezitaţi să ne contactaţi.

31 aug.

Calculator

Un butonar, picat pe gânduri, îi spune soţiei:
– „Calculator” ar trebui să fie substantiv feminin: doar creatorul îi înţelege logica interioară, limbajul prin care comunică cu un alt calculator nu poate fi priceput de altcineva, memorează chiar şi cele mai mici greşeli pe care le faci, iar dacă chiar îţi place, te trezeşti că ajungi să-ţi cheltuieşti toţi banii pe accesorii.
– Greşeşti! Este tipic masculin! În primul rând, ca să poţi face ceva cu el, trebuie să-l porneşi. Apoi, are multe informaţii, dar nu poate lua propriile hotărâri. Ca să nu-ţi mai spun că ar trebui să te ajute să-ţi rezolvi problemle, dar în mare parte îţi face probleme, iar când te hotărăşti să te ataşezi de unul, îţi dai seama că a apărut un mod m bun.

24 iul.

Pentru AJUTOR

1. Apasă BUTONUL ROŞU
2. Sau URLĂ

help

© 2024 blog.ro-en.ro