Introducerea unui eseu
Cum să scriem o introducere atrăgătoare, în special pentru testarea IELTS
Cum să scriem o introducere atrăgătoare, în special pentru testarea IELTS
Adjectivul „vicious” nu ridică mari probleme. Evident, înseamnă „vicios” (şi alte variaţiuni pe această temă).
Nici adjectivul „viscous” n-ar trebui să ridice vreo problemă. Înseamnă „vâscos”, iar sensul e clar pentru mai toată lumea.
Problema apare când unii dintre cei care vorbesc nativ engleza trebuie să scrie „viscous„. În română, litera „c” are o pronunţie clară; în engleză, mai puţin. Sunt oameni pentru care combinaţia „sc” reprezintă o provocare. Şi încercând să o scoată la capăt, ajung să scrie „vicious„, producând un efect comic.
Verbul a (se) doftorici s-a format din forma populară doftor a substantivului doctor, având chiar și o formă mai apropiată de acesta din urmă - a doctorici, folosit în registrul familiar. Termenul înseamnă, mai întâi, „a îngriji un bolnav folosind (mai ales) mijloace empirice”, dar poate fi echivalent, atunci când se folosește reflexiv, cu „a se trata, a se vindeca (în urma unui tratament)”.
În mod surprinzător, sinonimele sunt extrem de numeroase: a căuta, a îndrepta, a înfiripa, a îngriji, a însănătoși, a întrema, a înzdrăveni, a lecui, a reface, a restabili, a ridica, a tămădui, a trata, a vindeca. Niciunul nu mi se pare că sună, însă, atât de interesant. Iar doftoriceala este, unde mai pui, la îndemâna tuturor în era internetului.
Continuare »
© 2026 blog.ro-en.ro