Rezultate

26 iul.

Examenul de admitere la MTTLC în 2011

Masteratul pentru Traducerea Textului Literar/Cultural Contemporan – Engleză (MTTLC), condus de Lidia Vianu, este un program masteral de doi ani, organizat în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literauri Străine a Universităţii din Bucureşti.

Se pot înscrie la examenul de admitere absolvenţii oricărei instituţii de învăţământ superior (cu diplomă de licenţă), care cunosc bine limba engleză. Examenul de admitere include o probă scrisă (traducere şi retroversiune, fără dicţionar).

Înscrierile se fac în perioada 1-10 septembrie 2011, între orele 10:00-14:00, la Secretariatul FLLS din Edgar Quinet, et. 2 (deasupra Facultăţii de Litere).

Examenul scris are loc joi, 15 septembrie 2011, de la ora 12:00, la sala Puşkin, în clădirea FLLS din Pitar Moş 7-13, etaj 1. Interviul are loc vineri, 16 septembrie 2011, de la ora 12:00, la sala 6, în clădirea FLLS din Pitar Moş 7-13, etaj 1.

Continuare »

18 aug.

Masterat în Traducerea Textului Literar Contemporan – Engleză – Bucureşti 2009-2011

Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Centrul pentru Traducerea şi Interpretarea Textului Contemporan (CTITC), oferă Masterat în Traducerea Textului Literar Contemporan – Engleză – Bucureşti 2009-2011.

Înscrierea se face între 8-13 septembrie 2009, între orele 10-14, la Secretariatul FLLS din Edgar Quinet, et. 2 (deasupra Facultăţii de Litere). Examenul de admitere are loc joi, 17 septembrie 2009, şi constă într-o probă scrisă (traducere şi retroversiune, fără dicţionar) şi o probă orală (un interviu de intenţie). Proba scrisă are loc între orele 10-12, iar interviul de intenţie între orele 16-20, în clădirea FLLS din Pitar Moş 7-13, etaj 1, sala 6.

Continuare »

07 iul.

Limba engleză – limbaj de afaceri

Centrul de Limbi Străine A_BEST Interactiv anunţă lărgirea portofoliului de servicii lingvistice oferite clienţilor săi, oferind în perioada 1 septembrie – 4 decembrie 2009 noul curs deschis de limbă engleză – limbaj de afaceri, organizat în săli elegante, în cadrul Hotelului Traian, la 5 minute distanţă de Piaţa Unirii, Bucureşti.

Cursul se adresează tuturor persoanelor adulte care doresc să studieze limba engleză, limbajul de afaceri şi care se află la nivel începător sau mediu. Modulul de studiu este alcătuit din 42 de ore, structurate în câte 28 de sedinţe, a câte 1 1/2 ore fiecare, în fiecare zi de marţi şi joi, cu începere de la 17.30/19.15, timp de 3 luni.

Continuare »

14 oct.

Reţeaua romaniştilor din Europa Centrală şi de Nord

Nucleul reţelei romaniştilor din Europa Centrală şi de Nord este format din profesori de la importante universităţi din Polonia, Germania, Austria, Cehia, Ungaria, Ucraina, Serbia, Norvegia, Finlanda şi România. Reţeaua, al cărei secretariat tehnic este ţinut de Institutul Cultural Român din Varşovia, este o infrastructură de colaborare deschisă şi colegială, menită să accentueze impactul programelor de promovare a limbii şi culturii române în străinătate. Afilierea este liberă, astfel ca, după activarea paginii de internet a reţelei, alţi romanişti se pot afilia şi de la distanţă.

Continuare »

17 mart.

Lectoratele de limba română din Franţa

Joi, 13 martie 2008, a avut loc în Franţa, la Palatul Behague, dezbaterea anunţată pe tema relansării lectoratelor de limbă română din această ţară. Discuţiile, deosebit de animate, au fost moderate de ambasadorul României la Paris, Teodor Baconschi. Rând pe rând, şi-au expus opiniile şi informaţiile pe această temă Ionela Dabija, directorul Institutului limbii române de la Bucureşti, cei doi lectori de la Universităţile Paris IV şi Paris III, Mircea Goga şi Marina Dumitriu, Christiane Brabenec, care gestionează dosarul România la Ministerul francez al învăţământului superior şi cercetării, profesorii Alvaro Rocchetti (Sorbonne Paris 3) şi Alain Vuillemin (Universite d’Artois), Robert Adam, reprezentantul Institutului Cultural Român din Paris, precum şi membri ai corpului diplomatic din capitala Franţei.

Continuare »

11 iul.

Mica publicitate

  • Conducerea cimitirului ”Veşnica Pomenire” angajează dansatoare, animatoare.
  • Blondă focoasă, lipsită de inhibiţii, fără prejudecăţi, ofer domnilor generoşi momente de satisfacţie pe plan profesional.
  • Cu ocazia integrării, atelierul de confecţionat sicrie ”Costum postum” anunţă mari reduceri de preţuri!
  • Am pierdut ieri o batistă şi mă bate mama. Stop violenţei în familie!
  • Proxenet calificat, ofer fetiţe vesele, dispuse să râdă la glumele clientului. Seriozitate.
  • Calificări rapide: ospătari, barmani, cofetari, Divizia A.
  • Sună-ne, dacă eşti fierbinte. Corpul Pompierilor Voluntari.
  • Roşcată sexy, focoasă, apetisantă, fără prejudecăţi, sâni mari, fac domnilor generoşi masaje exotice, asiatice, cu alifie chinezească. Tai bătături.
  • Vrăjitoarele Mercedesa, Opela, Dacia, Alfa Romica, Forda, Pontiaca şi Maybacha, adevăratele nepoate ale mătuşii lor, rezolvăm orice problemă, chiar din Gazeta Matematică.
  • Blondă bisexuală, superbă, cadastru şi intabulare, preţuri avantajoase.
  • Căutăm ospătari, barmani, picoliţe, muzicieni pentru contract vapor lux croazieră ocean. Nu se oferă cazare.
  • Firmă multinaţională caută colaboratori munca la domiciliu – tinichingerie auto, reparaţii utilaje agricole etc. Trimiteţi plic autoadresant.
  • Cumpăr pui nutrii, eventual maşină de surfilat.
  • Discoteca ”Melodia” cumpără grapă cu discuri.
  • Agenţie, angajăm agenţi.
  • Cimitir particular, angajăm bocitoare. Seriozitate.
  • Dricar autorizat, transport marfă şi persoane, orice distanţă.
  • Tânără fără vicii, caut băiat pe măsură. Zice mama că mi-o da zestre când m-oi mărita douăzeci de perne mici, toate pline cu furnici, precum şi douăzeci de perne mari, toate pline cu ţânţari.
  • Tânăr arătos situaţie materială excepţională, post de mare răspundere, relaţii bune, două maşini, casă, vilă în Caraibe. Nu caut nimic, doar mă laud.
  • Tânără drăguţă, blondă, sexy, fără obligaţii, 90-60-90, picioare lungi, plină de viaţă, pătimaşă, exotică, misterioasă, amatoare de senzaţii tari, vând camion.

© 2024 blog.ro-en.ro