Rezultate

11 iul.

Mica publicitate

  • Conducerea cimitirului ”Veşnica Pomenire” angajează dansatoare, animatoare.
  • Blondă focoasă, lipsită de inhibiţii, fără prejudecăţi, ofer domnilor generoşi momente de satisfacţie pe plan profesional.
  • Cu ocazia integrării, atelierul de confecţionat sicrie ”Costum postum” anunţă mari reduceri de preţuri!
  • Am pierdut ieri o batistă şi mă bate mama. Stop violenţei în familie!
  • Proxenet calificat, ofer fetiţe vesele, dispuse să râdă la glumele clientului. Seriozitate.
  • Calificări rapide: ospătari, barmani, cofetari, Divizia A.
  • Sună-ne, dacă eşti fierbinte. Corpul Pompierilor Voluntari.
  • Roşcată sexy, focoasă, apetisantă, fără prejudecăţi, sâni mari, fac domnilor generoşi masaje exotice, asiatice, cu alifie chinezească. Tai bătături.
  • Vrăjitoarele Mercedesa, Opela, Dacia, Alfa Romica, Forda, Pontiaca şi Maybacha, adevăratele nepoate ale mătuşii lor, rezolvăm orice problemă, chiar din Gazeta Matematică.
  • Blondă bisexuală, superbă, cadastru şi intabulare, preţuri avantajoase.
  • Căutăm ospătari, barmani, picoliţe, muzicieni pentru contract vapor lux croazieră ocean. Nu se oferă cazare.
  • Firmă multinaţională caută colaboratori munca la domiciliu – tinichingerie auto, reparaţii utilaje agricole etc. Trimiteţi plic autoadresant.
  • Cumpăr pui nutrii, eventual maşină de surfilat.
  • Discoteca ”Melodia” cumpără grapă cu discuri.
  • Agenţie, angajăm agenţi.
  • Cimitir particular, angajăm bocitoare. Seriozitate.
  • Dricar autorizat, transport marfă şi persoane, orice distanţă.
  • Tânără fără vicii, caut băiat pe măsură. Zice mama că mi-o da zestre când m-oi mărita douăzeci de perne mici, toate pline cu furnici, precum şi douăzeci de perne mari, toate pline cu ţânţari.
  • Tânăr arătos situaţie materială excepţională, post de mare răspundere, relaţii bune, două maşini, casă, vilă în Caraibe. Nu caut nimic, doar mă laud.
  • Tânără drăguţă, blondă, sexy, fără obligaţii, 90-60-90, picioare lungi, plină de viaţă, pătimaşă, exotică, misterioasă, amatoare de senzaţii tari, vând camion.

22 iun.

Pirates knocked up Shrek

Dacă ne luăm după argoul american, „to knock up” înseamnă „a lăsa borţoasă” (adică „însărcinată”). Dar cum Shrek e ditamai vlăjganul, nu poate fi asta. Mai bine se potriveşte argoul britanic, unde „to knock up” înseamnă „a trezi” (ca atunci când cineva doarme şi îi baţi la uşă). Cică să te duci la cinema multiplex – uite ce probleme lingvistice apar. :))

cinema

Continuare »

22 mai

Umor involuntar din ziare

  • Este Târgul anual al vitelor şi porcinelor, veniţi cât mai mulţi! (Scânteia, 1967)
  • Tovarăşul Gheorghe Cioară s-a întors în ţară, pe calea aerului (Scânteia, 1978)
  • Familia mulţumeşte călduros celor care au luat parte la decesul scumpei lor Elisabeta M. (România Liberă)
  • Apa oceanului şi clima sunt foarte umede în această regiune (România Liberă)
  • Misterul femeii tăiate în bucăţi rămâne întreg! (Evenimentul Zilei)
  • Biserica fiind în reparaţii, victimele accidentului au fost comemorate în sala de festivităţi a primăriei (Evenimentul Zilei)
  • Detaliu nefericit, această femeie fusese deja victima unui accident mortal cu un an înainte (Libertatea)
  • Local tradiţional pakistanez: …, Sărmăluţe, Ficăţei de porc (Libertatea)
  • În acea noapte fatală, hemoroizii îl împiedicau să închidă ochii (Libertatea)
  • Firul vieţii victimei a fost sugrumat cu sălbăticie, cu multiple lovituri de cuţit (Libertatea)
  • Avea doar o strangulaţie superficială la umăr (Libertatea)
  • Cu arsuri foarte grave pe 70% din corp, ea s-a stins în drum spre spital (Naţional)
  • Spitalul judeţean a fost dotat cu un aparat de reanimare după ultimul strigăt (Monitorul de Cluj)
  • Când s-a sinucis nefericita femeie? Oare şi-a găsit moartea înainte de a se arunca în apele Mureşului? (Monitorul de Timişoara)
  • Găurile din lenjeria lui lăsau să se întrevadă o familie săracă (Monitorul de Timişoara)
  • Raportul poliţiei relevă că victima s-a sinucis singură (Actualitatea Bănăţeană)
  • Vânătoarea în Vrancea: mai puţini cerbi, dar mai numeroşi (revista AGVPS)
  • © 2024 blog.ro-en.ro