ro-en.roBlog
română şi engleză · limbă, cuvinte, gramatică, ortografie
17 aug.

În caz de incendiu

„Nu folosiţi lifturile, folosiţi apă” :))

17 aug.

Numere de ordinul zecilor

Pronunţie şi ortografiere

16 aug.

a vizita

Verbul a vizita are o mulţime de explicaţii prin dicţionare. Parcurgându-le cu răbdare, am constatat că structura care sintetizează cel mai bine sensul termenului este „a vedea, făcând o vizită”. Se poate referi la obiceiul de a merge la prieteni ori a face vizite protocolare, sau la acela de a face inspecţii de tot soiul, care cer examinare atentă la faţa locului - vizitele medicale fiind cele mai cunoscute (la domiciliu sau în saloane). Citind articolele explicative, am avut parte şi de două surprize referitor la utilizări ale termenului pe care nu le cunoşteam.

Există un joc - de fapt, o problemă enigmistică - ce se cheamă vizită, a cărei dezlegare se obţine prin „anagramarea literelor dintr-un nume dat pentru a se obţine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.” De asemenea, am descoperit o expresie interesantă - a fi în vizită cu cineva, deci a avea relaţii de prietenie, a face vizite reciproce. Sinonimele sunt, fără excepţie, din sfera populară sau regională atât pentru verb (a cerca, a cerceta, a petrece, a socoti), cât şi pentru substantivul corespunzător (ospeţie, vedere); extraordinar de plastice mi se par cele din registrul familiar - musaferea, musafirlâc.

Continuare »

16 aug.

Poţi face o schimbare

Sunt doritori ;)

16 aug.

want, objective

Explicaţii pentru cei doi termeni, parţial asemănători

13 aug.

Dicţionar

Puştiul intră gânditor în bucătărie.
- Mami, ce e ăla „dicţionar”?
- Ia caută ş vezi ce înseamnă…
- Unde?

© 2026 blog.ro-en.ro