Desigur, această expresie nu are nimic de-a face cu viţa-de-vie, la propriu. Totuşi, asta nu i-a împiedicat pe vorbitorii de limba engleză să facă uz de această imagine.
În mod tradiţional, oamenii interpretează această expresie în sensul că au auzit nişte veşti din bârfe sau zvonuri. Originea expresiei datează din timpului Războiului Civil american. În 1859, colonelul Bee a instalat o linie de telegraf între Placerville şi oraşul Virginia, trăgând sârmele prin copaci. Aceste sârme atârnau ca nişte cârcei de aguridă, de aici expresia. Veştile care treceau prin aceste fire nu erau tocmai precise, uneori se înţelegea altceva. Ca şi unele informaţii răspândite în zilele noastre de bârfitori prin Twitter.
Verbul a invidia are o interesantă problemă de semnificaţie, necesitând situarea în acelaşi sistem de referinţă pentru a fi perceput la fel de către doi vorbitori diferiţi. Eu, de exemplu, nu-l găsesc deloc negativ, iar sentimentul căruia îi dă substanţă nu-mi pare în niciun fel distructiv. Nu toată lumea gândeşte aşa, iar dogma bisericească ne spune clar că invidia este unul dintre păcatele capitale. M-am întrebat - firesc - de unde apare diferenţa la nivel lingvistic între cele două percepţii. Şi am descoperit în dicţionare că verbul acesta are două serii sinonimice. Luăm pe de o parte a vrea, a dori, a pofti - ceva ce aparţine altcuiva, care ar putea deveni achiziţie personală prin muncă (dacă are valoare materială) sau devenire (dacă e o calitate de dobândit). Pe de altă parte, notăm a pizmui, a râvni, a zavistui - cele care presupun, cu adevărat, o serie de frustrări pe care, odată dezmorţite în suflet, cu greu le mai poţi canaliza spre ceva luminos sufleteşte. Presupun că undeva în mentalul fiecăruia dintre noi se face o alegere subconştientă asupra uneia dintre cele două accepţii ale termenului, iar de aici se nasc diferenţele între reacţiile noastre în raportarea la acest cuvânt. Continuare »
