30 dec.
„Orologiu cu statui” de Nichita Stănescu
| Pietrele deschid un ochi de piatră, oasele deschid un ochi de os. Câte-un bot au câinii-n loc de ochi, şi latră din trei boturi, generos. E un schimb de ochi mereu în aer. Ochiul de pisică trece-n frunze. Frunzele foşnesc cu dulce vaier în orbitele pisicilor lehuze. Eu rămân cu pleoapele deschise, aburite. Ochiul meu sticleşte-n turnul primăriei, şi, deodată, simt cum prin orbite cu un prunc în braţe-apar statuile Mariei. |
The stones open an eye of stone, the bones open an eye of bone. Each dog has a snout in place of its eyes, and barks from three snouts, generously. It’s a constant transforming of eyes in the air. The eye of the cat turns into leaves. The leaves murmur a sweet lament in the sockets of the mother cats. My eyes remain open and misted. My eye blinks in the town council tower, and suddenly I sense in my sockets, with infant in arms, the statues of Mary. |
| Nichita Stănescu | Traducere de Thomas Carlson & Vasile Poenaru |