17 sept.
„Poveste sentimentală” de Nichita Stănescu
| Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stăteam la o margine-a orei, tu – la cealaltă, ca două toarte de amforă. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte şi înapoi. Vârtejul lor putea fi aproape zărit, şi deodată, îmi lăsam un genunchi, iar cotul mi-infigeam în pământ, numai ca să privesc iarba-nclinată de caderea vreunui cuvânt, ca pe sub laba unui leu alergând. Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte şi înapoi, şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât repetau, într-un vârtej aproape văzut, structura materiei, de la-nceput. |
Then we met more often. I stood at one side of the hour, you at the other, like two handles of an amphora. Only the words flew between us, back and forth. You could almost see their swirling, and suddenly, I would lower a knee, and touch my elbow to the ground to look at the grass, bent by the falling of some word, as though by the paw of a lion in flight. The words spun between us, back and forth, and the more I loved you, the more they continued, this whirl almost seen, the structure of matter, the beginnings of things. |
| Nichita Stănescu | Traducere de Thomas Carlson & Vasile Poenaru |