Toţi ascund scăpările lor din vedere după această nefericită literă pe care lumea o încalică.

Dacă un naturalist prinde un corb şi-l ţine în casă ca să vadă dacă această pasere trăieşte într-adevăr o sută de ani, el se numeşte X.

Dacă un tânăr, vrând să ştie de-i şede bine când doarme, îşi închide ochii şi se uită în oglindă cu ochii închişi, se numeşte X.

Dacă unul, vrând să-şi vândă casa, ia o bucată de carămidă şi, la strigarea vânzărei, o arată ca pruba casei, numele lui tot X.

Altul, vrând să prind-un şoarece ce i-a ros un manuscript asupra epocei lui Mircea cel Mare, a luat o bucată de carne-n gură şi, stând la bortă, aştepta să vie şoarecele ca să puie mâna pe el — X.

X visează noaptea c-a călcat într-un cui şi a doua zi îşi oblojeşte piciorul, iar Y îi zice: „Bine-ai păţit! De ce dormi noaptea fără cizme-n picioare?”.

Altă dată X întâlneşte pe Y:
— Frate, am auzit c-ai murit, adevărat va fi sau nu?
— Dar nu vezi că trăiesc?
— Aşa e, dar cel ce mi-a spus c-ai murit este cu mult mai vrednic de crezut decât d-ta.

X, auzind că cine are barbă lungă este neghiob şi întâmplându-se el cu barba mare zice în sine: „S-apuc barba cu mâna şi cât-a trece din mân-afară s-o ard la lumânare, ca să nu cad în acest ponos”. Zicând o şi făcu; dar aprinzându-se barba îl arse la mână şi, luându-şi mâna de la barbă, arse barba toată şi proverbul se împlini.

X, călătorind c-un chelbos şi c-un bărbier, hotărâră ca noaptea să păzească fieşcare cu ceasul său. Fiind ceasul întâi al bărbierului, vru să glumească cu X şi-i rase capul când dormea. Viind ceasul lui X, bărbieru-l deşteptă. X, puindu-şi mâna-n cap să se scarpine şi găsindu-l gol de păr, socoti că el este chelbosul şi zise cătră bărbier: „Prostule! în loc să mă scoli pe mine, tu ai sculat pe chelbos!”

X vede o casă frumoasă si zice: „O ce minunată casă! Oare aici s-a zidit?”

(Mihai Eminescu, 6 iunie 1876)