02 mai
„Înger şi demon” de Mihai Eminescu
Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare – Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite, |
Blackness of the cathedral dome, saddened by the yellow light Of waxen candles shimmering, which burn before the altars face; While in the dark and spacious vault, unpenetrated realms of space Defy the tapers’ tired eyes that strain to probe unconquered night. |
În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri, Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede. |
And empty is the twilight church, save where, upon the marble stair, A child who like an angel kneels with deeply bowed and feruent head. Upon the altar stands, amidst the rosy light the tapers shed, With calm, pale face and gentle mean an image of the virgin fair. |
O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură. |
Within a sconce upon the wall a guttering candle burns and drips And gleaming drops of molten pitch hiss as they fall upon the ground, While wreaths of dry and withered flowers emit a gentle rustling sound, And the maiden’s secret prayer rests silently upon her lips. |
Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează, Coatele pe braţul crucii le destinde şi le-aşază, Ochii cufundaţi în capu-i, fruntea tristă şi-ncreţită. |
Sunk in the outer ring of dark, a marble cross his form concealing, Wrapped in the shadow’s heavy cloak, „He” like a demon silent stands, His elbows resting on the cross and hanging down his tapered hands, His eyes deep sunken in his head, his furrowed brow strange grief revealing. |
Şi bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braţ alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui faţă trece. |
Against the crosse’s chilly neck his burning cheek he thoughtfully lays; About its snowy arms is looped his long and raven hair. The sad light of the candle glow scarce reaches to the corner where; Upon his draw and pallid face fall feebly its yellow rays. |
Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează; Ea o inimă de aur – El un suflet apostat; El , în umbra lui fatală, stă-ndărătnic răzemat – La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează. |
She … an angel praying heaven-” He”… demon wrapped in woes; She …the pure, the golden hearted-„He”…not heeding heaven’s loss. He …in deathly shadow leaning on the cold arms of the cross- While from the sad Madonna’s feet „her” simple prayer to heaven goes. |
Pe un mur înalt şi rece de o marmură curată, Albă ca zăpada iernei, lucie ca apa lină, Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină – Umbra ei, ce ca şi dânsa stă în rugă-ngenuncheată. |
Upon the wall by which she kneels, the high cool wall of marble fine That shines as does the mountain snow, that as calm water turns the light, Clearly as on a mirror falls the shadow of that maiden white, Her bending shadow, like herself, kneeling in prayer before the shrine. |
Ce-ţi lipseşte să fii înger – aripi lungi şi constelate. Dar ce văd: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se întinde? Două umbre de aripe ce se mişcă tremurânde, Două aripe de umbră cătră ceruri ridicate. |
O what can ail thee, maiden sweet, with thy so gentle noble mien? Pale is thy face as is the snow, and pale as wax thy tapered hands. As river mist shot through with stars that on the hills at evening stands, So shine thy innocent, soft eyes, beneath their veiling lashes seen. |
Ce-ţi lipseşte să fii înger – aripi lungi şi constelate. Dar ce văd: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se întinde? Două umbre de aripe ce se mişcă tremurânde, Două aripe de umbră cătră ceruri ridicate. |
Angel thou art, yet something lacks; an angel’s tall, star-spattered wings. But as I gaze I see take shape about your shoulders flying lines; What are they, trembling in the air? Whence come these feathery designs? An angel’s pinion in the dusk towards the gate of heaven springs. |
O, nu-i umbra ei aceea – este îngeru-i de pază; Lângă marmura cea albă văd fiinţa-i aeriană. Peste viaţa-i inocentă, viaţa lui cea sântă plană, Lângă dânsa el se roagă, lângă ea îngenunchează. |
O, but the shadow is not hers; her guardian angel hovers there; Against the whiteness of the wall I see his radiant figure tower. Over the maiden’s sinless life he watches with celestial power, And as she bows her head to pray, he too is bowed in fervent prayer. |
Dar de-i umbra ei aceea – atunci Ea un înger este, Însă aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate; Muri sfinţiţi de-a omenirii rugăciuni îndelungate Văd aripile-i diafane şi de dânsele dau veste. |
But if this be an angle’s wing, then „She” too angel is; for though The air brightness of her wings is not revealed to eyes of man, These walls alone, where age-long prayer has been poured out in worship, can Proclaim to us her angelhood and of her wings existence show. |
Te iubesc! – era să strige demonul în a lui noapte, Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie; Nu spre-amor – spre-nchinăciune el genunchii-şi încovoaie Şi ascultă dus din lume a ei dulci şi timizi şoapte. |
I love, I love thee fain would cry the demon from the twilight shade, But the winged shadow guarding her the utterance of his spirit sealed. The passion died upon his lips; in worship not in love he kneeled And heard across the hollow nave her timid murmur as she prayed. |
…………………………………………………………………………………………… | …………………………………………………………………………………………. |
Ea? – O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele, Trece-n lume fericită, înger, rege şi femeie; El? – răscoală în popoare a distrugerii scânteie Şi în inimi pustiite samănă gândiri rebele. |
„She”? A princess fair as day, a crown of stars upon her head, An angle in a woman’s guise, going her happy way trough life. „He” A rebel of mankind, blowing to flame the sparks of strife And sowing hate in hopeless breasts that to revolt by him are led. |
Despărţiţi de-a vieţii valuri, între el şi între dânsa Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor, Câteodat’ – deşi arare – se-ntâlnesc, şi ochii lor Se privesc, par a se soarbe în dorinţa lor aprinsă. |
Their ways of life are worlds apart, deep oceans lie between these twain, Between them barricades of thought, the better bloodshed of a race. And yet at times their journeys cross, they meet each other face to face, Their eyes seek out each other’s soul and mingle with a curious pain. |
Ochii ei cei mari, albaştri, de blândeţe dulci şi moi, Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoşi! Şi pe faţa lui cea slabă trece-uşor un nour roş – Se iubesc… Şi ce departe sunt deolaltă amândoi! |
With gentle yet absorbing gaze, her large and starlike deep blue eyes Rest thoughtfully on his that do the tempest and the lightning show. While on his pallid face there mount emotions warm and tender glow. They love … and yet what worlds apart, what universe between them lies. |
A venit un rege palid, şi coroana sa antică, Grea de glorii şi putere, l-a ei poale-ar fi depus, Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus Şi în mâna-i însceptrată, mâna ei îngustă, mică. |
A monarch pale has come from far, a time old, crown he humbly brings; The victor in a hundred wars, his conquests would he make her own. He begs to lead her as his bride along the carpet to his throne And place within her tiny hand the scepter of the king of kings. |
Dară nu – mute rămas-au buzele-i abia deschise, Mută inima în pieptu-i, mâna ei trasă-ndărăt. În a sufletului taină, ea iubea. Clar şi încet Se ivea faţa de demon fecioreştile ei vise. |
But no, with parted lips she turns and does not speak the fatal word; Her heart is silent in her breast and from the king she draws her hands, Her virgin soul is filed with love, while in her dreams there ever stands The demon’s image like a god, for every night his voice she heard. |
Ea-l vedea mişcând poporul cu idei reci, îndrăzneţe; Ce puternic e – gândi ea, cu-amoroasă dulce spaimă; El prezentul îl răscoală cu-a gândirilor lui faimă Contra tot ce grămădiră veacuri lungi şi frunţi măreţe. |
She seems to see him leading men with words of fire, with winged ideas; How brave, how powerful, how grand – she thought in lovers’ proud delight; He leading on the rising age to conquer and to claim its right Against the lifeless piled up weight of wisdom that experience rears. |
El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfăşoară În stindardul roş şi fruntea-i aspră-adâncă, încreţită, Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită, Ochii fulgerau şi vorba-i trezea furia vulgară. |
She saw him standing on a rock, wrapt like a garment with his wrath As with his banner’s scarlet folds; his beetling forehead deeply scoured As though a black tempestuous night when all the host of hell’s aboard. Out of his eyes the lightning gleamed, intoxicating words poured forth. |
………………………………………………………………………………….. | ………………………………………………………………………………….. |
Pe-un pat sărac asudă într-o lungă agonie Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară şi subţire, Sfârâind în aer bolnav. – Nimeni nu-i ştie de ştire, Nimeni soartea-i n-o-mblânzeşte, nimeni fruntea nu-i mângâie. |
On a bed of boards the young man lies stretched in the agony of death, Beside his couch a dim lamp burns, its poor thin wick and meager flame Struggle against the cold damp air. No man has ever heard his name, None comes to ease his bitter lot, or wet his lips that choke for breath. |
Ah! acele gânduri toate îndreptate contra lumei, Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbrăcate Cu-a lui Dumnezeu numire – astăzi toate-s îndreptate Contra inimii murinde, sufletul vor să-i sugrume! |
O past are the days when in the world the thunder of his voice would roll Against the written codes of law, against the laws that bound and maimed, And slew men in the name of God…today the world’s revenge is aimed Upon the dying heretic, and stifles out his stricken soul. |
A muri fără speranţă! Cine ştie-amărăciunea Ce-i ascunsă-n aste vorbe? – Să te simţi neliber, mic, Să vezi marile-aspiraţii că-s reduse la nimic, Că domnesc în lume rele căror nu te poţi opune, |
To die bereft of every hope, what man is there on earth who knows The awful meaning of these words? To feel enslaved and weak and small, To fight and hope and see your plans shriveled to nothing after all, To know that in the world is throned an evil force none may oppose. |
C-opunându-te la ele, tu viaţa-ţi risipeşti – Şi când mori să vezi că-n lume vieţuit-ai în zadar: O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar Mai crud nici e cu putinţă. Simţi că nimica nu eşti. |
Your years were spent in strife with wrong, and you a useless fight have fought, And now you die and see your life was wrecked in work without avail, Such death is Hell. More bitter tears than these ne’er coursed the visage pale Of dying man. How cruel to know that you and all the world are naught. |
Şi acele gânduri negre mai nici a muri nu-l lasă. Cum a intrat el în viaţă! Cât amor de drept şi bine, Câtă sinceră frăţie adusese el cu sine! Şi răsplata? – Amărârea, care sufletu-i apasă. |
Such black thoughts rising in his breast delay the death for which he yearns. With what great gifts has he been born. What passionate love of right and truth, What sympathy for human kind, and all the lofty flame of youth. Behold his recompense at last, this agony with which he burns. |
Dar prin negurile negre, care ochii îi acopăr, Se apropie-argintoasă umbra nalt-a unui înger, Se aşază lin pe patu-i; ochii lui orbiţi de plângeri Ea-i sarută. – De pe dânşii negurile se descopăr… |
But into that narrow tawdry room, breaking the mist that veiled his eye, A silver shadow softly creeps; behold, an angel shape comes near, Sits lightly on the wretched bed, kisses away each blinding tear From those dimmed eyes; and now the mist is torn away in ecstasy. |
Este Ea . C-o mulţămire adâncă, nemaisimţită, El în ochii ei se uită. – Mândră-i de înduioşere; Ceasul ultim îi împacă toată viaţa-i de durere; Ah! şopteşte el pe moarte – cine eşti ghicesc, iubită. |
Aye, it is She. And with what joy, joy fathomless, before unknown, He gazes in his angel’s face and reads love’s tender pity there. With long glance he is repaid all his life’s anguish and despair. He whispers with his dying breath: „My love i know thee for my own. |
Am urmat pământul ista, vremea mea, viaţa, poporul Cu gândirile-mi rebele contra cerului deschis; El n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis Pre un înger să mă-mpace, şi-mpăcarea-i… e amorul. |
I who have laboured all my life poor and helpless souls to move, Warring against the open skies with all my burning discontent; A demon, yet not cursed by God, for in my dying hour he sent His angel here to give me peace, and of his peace the name is love”. |
Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |