30 sept.

„Venere şi Madonă” de Mihai Eminescu

Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.
Oh, ideal lost in night-mists of a vanished universe:
People who would think in legends – all a world who spoke in verse;
I can see and think and hear you – youthful scout which gently nods
From a sky with different starlights, other Edens, other gods.

Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.
Venus made of blood-warm marble, stony eyes which often flash,
You embodied in a goddess woman’s beauty, charm and dash:
Arms as soft as is the thinking of an emp’ror born a poet;
Woman’s own divine attraction, still enticing as I saw it.
Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată,
Suflet îmbătat de raze şi d-eterne primăveri,
Te-a văzut şi-a visat raiul cu grădini îmbălsămate,
Te-a văzut plutind regină printre îngerii din cer
Raphael enwrapped in dreaming as below a starry sky
– Just a spirit drunk with light-rays and with Springs that never die –
Saw you and thus dreamed of Eden – flowery and redolent, –
Saw you as a queen of heaven, ‘mong the angels’ marriment,
Şi-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie,
Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin,
Faţa pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie,
Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.
And upon the empty canvas traced the God-Star of the Sea,
With a star-adorned tiara, with her bland smile, maidenly,
Pale complexion framed by gold rays – angel-like yet feminine:
After woman have been modelled angels in the vaults serene.
Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieţi de poezie,
Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc,
Şi-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie,
Când în viaţa pustiită râde-o rază de noroc.
Thus myself, lost in the darkness of a life bent on the lyre,
Noticed you – a shallow woman, poor in soul and poor in fire –
And I wrought from you an angel, gentle as the magic day,
When, upon a life laid barren, blandly smiles a lucky ray.
Am văzut faţa ta pală de o bolnavă beţie,
Buza ta învineţită de-al corupţiei muşcat,
Şi-am zvârlit asupră-ţi, crudo, vălul alb de poezie,
Şi paloarei tale raza inocenţei eu i-am dat.
Seeing that your face was pallid with a sickly drunkenness
And your lips turned purple, bitten by corruption and excess;
Cruel one, I cast upon you poetry’s veil – white and dense
Covering your morbid pallour with the beams of innocence,
Ţi-am dat palidele raze ce-nconjoară cu magie
Fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal,
Din demon făcui o suntă, dintr-un chicot, simfonie,
Din ochirile-ţi murdare, ochiu-aurorei matinal.
I had given you the pale rays which pour, magic and unreal,
On the brow of genius-angels, of angel turned ideal;
I changed demon into vestal, giggles into symphony,
And your leering sidelong glanced into the Aurora’s glee.
Dar azi vălul cade, crudo! dismeţit din visuri sece,
Fruntea mea este trezită de al buzei tale-ngheţ
Şi privesc la tine, demon, şi amoru-mi stins şi rece
Mă învaţă cum asupră-ţi eu să caut cu dispreţ!
But by now the veil has fallen! Tearing me from dreams of bliss
You are sobering my forehead with the frost-bite of your kiss
Now I’m looking at you, demon, and my love – quenched, cold, forlorn,
Teaches me to look upon you with the icy eye of scorn.
Tu îmi pari ca o bacantă, ce-a luat cu-nşelăciune
De pe-o frunte de fecioară mirtul verde de martir,
O fecioar-a cărei suflet era sunt ca rugăciunea,
Pe când inima bacantei e spasmodic, lung delir.
You appear as a bacchante who has stolen by deceit
Martyrdom’s green wreath of myrtle mingled with a maiden’s pleat
Holy was the Virgin’s spirit, prayer’s very counterpart,
While a long spasmodic frenzy pictures the bacchante’s heart.
O, cum Rafael creat-a pe Madona Dumnezeie,
Cu diadema-i de stele, cu surâsul blând, vergin,
Eu făcut-am zeitate dintr-o palidă femeie,
Cu inima stearpă, rece şi cu suflet de venin!
Oh, as Raphael created our God-Star of the Sea,
With a star-adorned tiara, with her bland smile, maidenly,
I myself have rendered godly what was merely feminine,
Just a cold and leaden woman, barren-hearted, viperine!
Plângi, copilă? – C-o privire umedă şi rugătoare
Poţi din nou zdrobi şi frânge apostat-inima mea?
La picioare-ţi cad şi-ţi caut în ochi negri-adânci ca marea,
Şi sărut a tale mâine, şi-i întreb de poţi ierta.
Are you crying, child? – Your eyes which abjectly now supplicate –
Can they once more crush and crumble my heart of an apostate?
I have kissed your hand, I’m kneeling, searching your dark, sea-deep eyes
Asking them if you can pardon – humbly I apologize.
Şterge-ţi ochii, nu mai plânge!… A fost crudă-nvinuirea,
A fost crudă şi nedreaptă, fără razem, fără fond.
Suflete! de-ai fi chiar demon, tu eşti suntă prin iubire,
Şi ador pe acest demon cu ochi mari, cu părul blond.
Wipe your eyes, abandon crying! My reproach was out of season –
Cruel, unjust accusation, lacking grounding, lacking reason.
Heart of hearts! E’en though a demon through our love you’re sanctified
And I venerate this demon with fair hair, eyes opened wide.
Mihai Eminescu Traducere de Andrei Bantas

1 comentariu la “„Venere şi Madonă” de Mihai Eminescu”

  1. 1
    ioanlila.over-blog.com spune:

    Andrei Bantas este un mare traducator.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro