DOOM 3: aduct – adversativă
! aduct („amestec cristalin în care o substanță este înglobată în rețeaua cristalină a altei substanțe”) este substantiv neutru și primește acum și formă de plural – aducte
! aductor este adjectiv masculin cu pluralul aductori (în structura mușchi aductori), iar pentru feminin aductoare (în structura funcție aductoare). Substantivul feminin !aducție rămâne cu această formă pentru utilizarea în anatomie, în timp ce !aducțiune este folosit în domeniul tehnic (în DOOM2 apăreau ca variante nespecializate, putând fi alternativ folosite).
! a adumbri primește o lămurire de sens – „a ține umbră”; se folosește rar și are două variante corecte pentru despărțirea în silabe – a-dum-bri / ad-um-bri. Lexemul se diferențiază de reflexivul !a se adumbri, rar folosit și el, dar care înseamnă „a se adăposti la umbră”.
! adunător este, atunci când are sensul de „persoană care adună”, atât adjectiv, cât și substantiv – masculin cu pluralul adunători și femininul adunătoare
+ adversativă se numește propoziția de acest tip, substantiv feminin cu genitiv-dativul adversativei și pluralul adversative