| Margarita first possessed, If I remember well, my breast, Margarita first of all; But when awhile the wanton maid With my restless heart had played, Martha took the flying ball. |
Prima, sufletul din mine (De-mi aduc aminte bine) Mi-l supuse Margareta! S-a jucat cu el o toană Şi, din zbor, altă codană (Marta) i-a luat ştafeta. |
| When thou, poor excommunicate From all the joys of love, shalt see The full reward and glorious fate Which my strong faith shall purchase me, Then curse thine own inconstancy. |
Când, biată anatemizată De zeul Amor, vei vedea Ce nalt destin şi ce răsplată Primi-voi pentru cinstea mea, Capriciile-ţi vei blestema! |
| A fairer hand than thine shall cure That heart which thy false oaths did wound; And to my soul a soul more pure Than thine shall by Love’s hand be bound, And both with equal glory crowned. |
Un suflet ce-ai rănit, sperjură, Mai dalbe mâini au să-l aline; Cu-o altă inimă, mai pură, Pe-a mea iubire va s-o-mbine, Sub nimburi, ambele, senine. |
| Then shalt thou weep, entreat, complain To Love, as I did once to thee; When all thy tears shall be as vain As mine were then, for thou shalt be Damned for thy false apostasy. |
Atunci, jelind, cerşi-vei iar Iubirii – cum, cândva, eu ţie; Ci fi-vor lacrămi în zadar Ca şi-ale mele-altcând… Să-ţi fie Osândă pentru-apostazie. |
| Thomas Carew | traducere de Tudor Dorin |
| Happy those early days! when I Shin’d in my angel-infancy. Before I understood this place Appoint’d for my second race, Or taught my soul to fancy ought But a white, celestial thought, When yet I had not walk’d above A mile, or two, from my first love, And looking back (at that short space,) Could see a glimpse of his bright face; When on some gild’d cloud or flower My gazing soul would dwell an hour, And in those weaker glories spy Some shodows of eternity; Before I taught my tongue to wound My conscience with a sinful sound, Or had the black art to dispence A sev’ral sin to ev’ry sense, But felt through all this fleshly dress Bright shoots of everlastingness. |
Ferice vechi-zilele cele Senine-ale juneţii mele! Pe-atunci meleagu-acest mi l-aş Fi hărăzit pentru urmaşi, Iar sufletul mi-era-ndrumat Doar spre ce-i sfânt şi nentinat; Drum lung când nu mă despărţea De-ntâia dragoste a mea, Şi când, uitându-mă-ndărăt, Puteam – scurt licăr – s-o mai văd; Când la vreun nor de-argint sau floare Priveam delung cu minunare, Şi parcă-adulmecam în toate Noptateca eternitate. Nici nu-nvăţasem prin păcat De conştiinţă joc să-mi bat, Nici meşter nu eram să-ncui În orice simţ păcatul lui, Ci presimţeam cum se îmbie, Spărgând trupescul strai, să-nvie Voioşi vlăstari de veşnicie. |
| O how I long to travel back And tread again that ancient track! That I might once more reach that plain, Where first I left my glorious train, From whence th’enlightened spirit sees That shady city of palm trees; But (ah!) my soul with too much stay Is drunk, and staggers in the way. Some men a forward motion love, But I by backward steps would move, And when this dust falls to the urn In that state I came return. |
O, spre-a mă-ntoarce înapoi, Ce multă cale bate-voi! S-ajung din nou pe vechiul plai Pe unde-ntâi mă răsfăţai; De unde minţile-nvăţate Zăresc a Palmilor Cetate Dar lânced sufletu-mi e-acum, Ca beat, şi pregetă la drum! Se zbat s-ajungă unii hăt – Eu cale-aş face-o îndărăt… Dar nu mă voi întoarce până Când tot ce sunt va fi ţărână. |
| Henry Vaughn | traducere de Tudor Dorin |
| How vainly men themselves amaze To win the palm, the oak, or bays, And their uncessant labours see Crown’d from some single herb or tree, Whose short and narrow-vergèd shade Does prudently their toils upbraid; While all the flowers and trees do close To weave the garlands of repose! |
Cum tind bărbaţii în zadar Spre palmi, spre lauri sau stejar. Vrând trudei lor delungi să-şi pună Din mândre ierbi sau crengi cunună; A căror umbre mici, subţiri, Par înţelepte dojeniri; În timp ce flori şi arbori ţes Al tihnei baldachin ales. |
| He that loves a rosy cheek Or a coral lip admires, Or from star-like eyes doth seek Fuel to maintain his fires; As old Time makes these decay, So his flames must waste away. |
Chip de zână îndrăgeşti? Buze roşii de mărgean? Ochi cu scânteieri cereşti? Cari să-ncingă-al tău alean? Timpul ce nu stă pe loc, O să stingă acest foc! |
| But a smooth and steadfast mind, Gentle thoughts, and calm desires, Hearts with equal love combined, Kindle never-dying fires:— Where these are not, I despise Lovely cheeks or lips or eyes. |
Cugetul nestrămutat, Gândul blând, sfiosul dor, Inimi ce iubesc curat, Foc aprind nemuritor! Făr-acestea, mă lipsesc De obrazul îngeresc! |
| Thomas Carew | traducere de Leon Leviţchi |
| Dear love, for nothing less than thee Would I have broke this happy dream; It was a theme For reason, much too strong for fantasy, Therefore thou wak’d’st me wisely; yet My dream thou brok’st not, but continued’st it. Thou art so true that thoughts of thee suffice To make dreams truths, and fables histories; Enter these arms, for since thou thought’st it best, Not to dream all my dream, let’s act the rest. |
Pentru nimic ce nu-i asemeni ţie N-aş fi scurtat ăst vis ferice, Subiect propice Spre-a cugeta – nu pentru fantezie Nu-i rău că m-aţi trezit, căci iar Visez: nu mi-ai frânt visul dar Gândind la tine, gândurile mi-s În stare-a face-aieve orice vis; În braţe vino-mi, căci făcând tu gestul De-a-mi reteza din vis, juca-vom restul. |
| As lightning, or a taper’s light, Thine eyes, and not thy noise wak’d me; Yet I thought thee (For thou lovest truth) an angel, at first sight; But when I saw thou sawest my heart, And knew’st my thoughts, beyond an angel’s art, When thou knew’st what I dreamt, when thou knew’st when Excess of joy would wake me, and cam’st then, I must confess, it could not choose but be Profane, to think thee any thing but thee. |
Precum sclipiri de facle, ochii tăi M-au deşteptat (nu mersul tău tăcut) Şi mi-ai părut Că eşti un înger candid mai întâi – Dar când văzui că ştii ceti în inimi Şi-n gânduri mai dibaci ca heruvimii, Precum şi-n vis, şi te-arătat-ai mie Cel plin de-atât prisos de bucurie. Păgân m-aş crede – jur! – şi de ruşine De-mi năzărea că-i alta decât tine. |
| Coming and staying show’d thee, thee, But rising makes me doubt, that now Thou art not thou. That love is weak where fear’s as strong as he; ‘Tis not all spirit, pure and brave, If mixture it of fear, shame, honour have; Perchance as torches, which must ready be, Men light and put out, so thou deal’st with me; Thou cam’st to kindle, goest to come; then I Will dream that hope again, but else would die. |
Venind şi stând, vădeşti că tu tu eşti, Dar, treaz acum, aş bănui că nu. Tu nu eşti tu, Căci slab e-amorul când fricos iubeşti. Nu-i brav şi pur acel ce vrea să-mbine În cuget Cinste, Teamă şi Ruşine. Fiinţa mea vrei, poate, să-ţi rămână Ca un opaiţ doar, la îndemână? Vii să m-aprinzi, pleci spre-a veni – iar eu, Spre-a nu muri, visez ce sper mereu. |
| John Donne | traducere de Tudor Dorin |
© 2026 blog.ro-en.ro