Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină,
chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte,
ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină,
respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă,
profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă,
când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte
sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire
decât un deget de copil care arăta luna.
The young soldiers have taken their seats in the window,
exactly as found, shot in their foreheads –
to be seen, they were seated in the shop window,
true to their ultimate gestures,
profiles, arms, knees, their ultimate gestures,
as when they were shot, unawares, in their foreheads
or between their shoulder blades with that flame
finer than a child’s finger pointing to the moon.
Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.
Without ‘tis autumn, the wind beats on the pane
With heavy drops, the leaves high upwards sweep.
You take old letters from a crumpled heap,
And in one hour have lived your life again.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Musing, in this sweet wise the moments creep:
You pray no caller will your door attain;
Better it is when dreary falls the rain
To dream before the fire, awaiting sleep.
Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
And thus alone, reclining in my chair,
The fairy Dochia’s tale comes to my mind
While round me haze is gath’ring in the air.
Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii.
Then softly down the passage footsteps wind,
Faint, sound of rustling silk upon the stair…
And now my eyes cold, tapering fingers bind.