03 dec.
„Basorelief cu eroi” de Nichita Stănescu
| Soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină, chiar aşa cum au fost găsiţi, împuşcaţi în frunte, ca să fie vazuţi s-au aşezat în vitrină, respectându-şi întocmai mişcarea lor ultimă, profilul, braţul, genunchiul, mişcarea lor ultimă, când au fost împuşcaţi pe neaşteptate în frunte sau între omoplaţi cu o flacără mai subţire decât un deget de copil care arăta luna. |
The young soldiers have taken their seats in the window, exactly as found, shot in their foreheads – to be seen, they were seated in the shop window, true to their ultimate gestures, profiles, arms, knees, their ultimate gestures, as when they were shot, unawares, in their foreheads or between their shoulder blades with that flame finer than a child’s finger pointing to the moon. |
| În urma lor a rămas goală baraca, mirosind a obiele, a ţigări strivite, a fereastră închisă. Valizele de lemn care umplu baraca mai clănţăne încă din fierul minerelor, aşa cum clănţăne luna din fierul minerelor acum, cu puţin inainte de-a fi deschisă, ca să se caute-n ea scrisorile vechi şi fotografiile vechi ale timpului. |
Behind them the barracks was empty, smelling of leggings, crushed butts, a closed window. The iron handles continue to rattle on the small wooden suitcases filling the barracks, as the moon’s iron handles continue to rattle now, before being opened to search for old letters, old photos of time. |
| Soldaţii cei tineri stau daţi cu ceară pe feţe şi pe mâini, ca să lucească daţi cu ceară ca să lucească, daţi cu ceară, şi aşezaţi întocmai aşa cum erau în secunda când viaţa s-a rupt şi moartea a-nghiţit secunda. Stau aşa nemiscati, ne-ncetind să lucească, şi noi ne uitam la ei cum am privi luna răsărind chiar din mijlocul pieţii. |
The young soldiers remain, polished with wax, their faces and arms, so that they shine, polished with wax so that thay shine, polished with wax and seated exactly as they were at the moment life broke and death swallowed the moment. They stay so, fixed and shining forever, and we regard them as we would the moon rising in the middle of the square. |
| Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei, deşi stau de ani lungi în vitrină, pentru noi, care i-am ajuns din urmă şi trecem de ei, şi inimă bătând avem, şi memorie, o proaspătă, din cale-afară de proaspătă memorie, soldaţii cei tineri s-au aşezat în vitrină şi se imită pe ei însuşi într-una, ca şi cum ar fi vii. |
For us, who are now the same age as they, though they have stayed long years in the window, for us who have caught them and are passing them by, and have beating hearts, and memory, fresh memory, exceedingly fresh, the young soldiers have taken their seats in the window and mimic themselves, each to the other, as though they were living. |
| Nichita Stănescu | Traducere de Thomas Carlson & Vasile Poenaru |