Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte…
Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
— Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino,
Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o…
Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare;
Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
Care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte,
Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână —
Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri
Mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor,
Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor —
Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung;
Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător.
Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori,
Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă,
Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă,
Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt
Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ. |
A Sultan among those who over a language reign,
Who where the flocks are pastured, there stretches their domain,
Was sleeping on the hillside, his head laid on his arm,
When came to him a vision that did his spirit charm:
He saw the moon that nightly across the heavens ranged
Turn from her wonted journey and to a maiden changed,
He saw her glide towards him, with lovely downcast head,
And there was sorrow in her eyes; but spring bloomed at her tread;
While all the forest trembled, so wondrous war her grace,
And a thrill of silver ripples ran o ‘er the water’s face.
A mist like sparkling diamonds that did the vision daze
Lay on the earth enchanted, a bright illumined haze,
While the sound of whispered music sang through that wonderland,
And o ‘er the starry heavens a midnight rainbow spanned…
Her hair in raven tresses about her shoulders fell,
And taking his hand in hers, she these grave words did tell:
„Let be our lives united, my pain let yours enfold
That through your sorrow’s sweetness my sorrow be consoled…
Writ was it through the ages and all the stars record
That I shall be your mistress, and you shall be my lord.”
Now, as the Sultan marveled, softly she withdrew
And he felt as if within him a wondrous tree upgrew;
A tree that in an instant raised loftily its head
And to the far horizons its thrusting branches spread;
A tree of such a stature that even at midday
The farthest lands and oceans under its shadow lay.
While at the earth’s four corners rose up against the sky
Atlas, Caucasus, Taurus and the Balkan mountains high;
The wide Euphrates, Tigris, the Nile, the Danube old,
All ‘neath its boughs protecting their mighty waters rolled.
Asia, Europe, Africa and the desert stretching far,
The boats that on the lakes and seas and on the rivers are,
Billowing, boundless cornfields that tossed emerald locks,
And shores, and ships, and harbours with castles on the rocks,
All these spread like a carpet his vision did embrace,
Country next to country set, and race to race…
All these as in a mist of silver did he see,
A vast extending kingdom ‘neath the shadow of a tree.
The eagle that aspires the sky does dawdle not
With lazy wings, nor in among the branches squat ;
And now a wind of conquest the ancient forest fills
And shouts of Allah ! Allah ! echo among the hills,
As though a rising tempest does o’er the ocean roar
The deafening clash of battle, the thunderous clang of war;
Till loudly does the forest to that great gale resound
And bow before new Rome its branches to the ground. |
