Arhiva categoriei 'Limba română'

14 iul.

DOOM 2: microundă – mielea

* microundă apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul microundei și pluralul microunde

* microwatt este substantiv masculin articulat microwattul; pluralul este microwați, iar simbolul µW

* midi apare ca adjectiv invariabil

* mie are acum și valoare de numeral, în structuri ca o mie de dolari sau cinci la mie; în limbaj matematic, simbolurile corespunzătoare sunt 1000 și M

! mielea este numeral și funcționează în structuri precum al mielea / al o mielea, având femininul a mia / a o mia. Forma miilea (mi-i-lea) este folosită corect în structuri de tipul al două miilea, cu femininul a două mia (ca și până acum)

12 iul.

venal, venial

Adjectivul „venal” înseamnă acelaşi lucru în limba engleză ca şi în limba română. Numai că – în ambele limbi – puţini ştiu clar ce înseamnă, chiar dacă l-au auzit pe la ştiri sau prin altă parte. Nu este despre vene, ci e definit astfel: care este lipsit de scrupule, care face orice lucru (reprobabil) pentru bani. Altfel spus, coruptibil.

În limba engleză mai există un adjectiv asemănător ca ortografie: „venial„. Catolicii sunt familiarizaţi cu acest cuvânt, care face referire la un păcat mai mic decât păcatul de moarte. Adică „scuzabil”, „de iertat”. Într-un context laic, „a venial fault” („o greşeală scuzabilă”) este cea care nu merită blam aspru.

După cum se observă, nu este nicio asemănare de sens între „venal” şi „venial„. Pentru a evita confuziile, de remarcat că „venal” se referă de obicei la oameni, pe când venial se referă întotdeauna la fapte.

11 iul.

a corobora

Verbul a corobora vine din latină (corroborare) pe filieră franceză – corroborer. Este un termen livresc, pentru care, în dicționare, nu există nicio definiție propriu-zisă, sensul său fiind lămurit doar prin sinonimii. Se folosește cu referire la fapte, afirmații, ipoteze și este echivalent, în funcție de context, cu a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a consolida, a da putere, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține.

Un sens mai vechi al termenului se pare că se avea în vedere organismul uman și organele sale, însemnând „a face mai viguros” (sinonim cu a fortifica, a întări). Cele două dimensiuni ale termenului îmi par strâns legate, dar acest din urmă sens nu se mai regăsește în vorbirea curentă. Sensul actual surprinde, așa cum s-a văzut, prin numărul extrem de mare al sinonimelor.

Continuare »

07 iul.

DOOM 2: microprocesor – microsomie

* microprocesor apare ca noutate, substantiv neutru cu pluralul microprocesoare

* microproducție (mi-cro-pro-duc-ți-e) este substantiv feminin cu genitiv-dativul microproducției și pluralul microproducții

! micropsie („tulburare a vederii datorită căreia obiectele sunt percepute mai mici decât sunt în realitate”) își modifică despărțirea în silabe (mi-crop-si-e), substantivul feminin având aceleași forme pentru genitiv-dativ (micropsiei) și pentru plural (micropsii)

* microsistem este substantiv neutru nou, cu pluralul microsisteme

* microsomie („reducerea dimensiunilor corporale; nanism”) este feminin cu genitiv-dativul microsomiei

04 iul.

a renova

Verbul a renova vine din franțuzescul rénover și nu are niciun fel de complicații în ceea ce privește semnificațiile. De fapt, semnificația. Pentru că este vorba doar despre „a face să devină iarăși nou”, referindu-se la o casă ori o piesă de mobilier, la o clădire sau la un sistem tehnic.

Sinonimele sunt surprinzător de numeroase – a înnoi, a moderniza, a preface, a reînnoi, a repara. Iar una dintre definițiile care mi-au plăcut în mod deosebit din dicționarele mai vechi spune „a reînnoi spre a îndrepta”, deci nu doar a repara, ci a face mai bun.

Continuare »

30 iun.

DOOM 2: microlitic – microparticulă

! microlitic apare ca adjectiv masculin cu pluralul microlitici și femininul microlitică-microlitice („format din microlite”, cu referire la roci)

! micromicetă este substantiv feminin căruia i se precizează acum și forma de genitiv-dativ – micromicetei, și cea de plural – micromicete („ciuperci mici, parazite sau saprofite, care nu pot fi văzute decât cu ajutorul aparatelor de mărit”)

* micromolecular este adjectiv masculin cu pluralul micromoleculari și femininul micromoleculară-micromoleculare. Din aceeași familie lexicală, substantivul feminin *micromoleculă are genitiv-dativul micromoleculei și pluralul micromolecule.

! microobiect are acum o singură despărțire în silabe acceptată – mi-cro-o-biect; este substantiv neutru cu pluralul microobiecte

* microparticulă apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul microparticulei și pluralul microparticule

© 2026 blog.ro-en.ro