25 mai
Ştiinţa e mare lucru în ziua de azi. De fapt, a fost în toată vremea, însă în timpurile noastre, mai mult ca oricând, informaţia înseamnă putere. Puterea să faci bine cu cele ce ştii, puterea să faci rău cu cele ce cunoşti despre oameni. Între ele, puterea ta de a alege.
Primul lucru pe care l-am observat citind articolul de dicţionar al verbului a şti a fost folosirea frecventă, în explicaţie, a familiei lexicale a lui a cunoaşte: a avea cunoştinţă (de…), a fi informat (în legătură cu…). Lucrurile care pot fi ştiute sunt din domenii diverse, teoretice sau practice, despre oameni străini sau despre noi înşine. În relaţiile cu oamenii, a-i cunoaşte poate să aibă ca urmare prietenia cu ei, sau obligaţia de a lua act de existenţa lor, adică imposibilitatea de a-i ignora, sau teama de ei, recunoaşterea lor de drept. Însă cele care m-au intrigat cel mai mult au fost cuvintele şi expresiile în compoziţia cărora intră verbul a şti.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
21 mai
* bucălai apare ca termen nou (diferit de bucălaie, veche de când îi „Mioriţa”) ce are ca indicaţie sinonimică pe bucălat; adjectivul are aceeaşi formă pentru masculinul singular şi plural, dar şi pentru femininul singular; pluralul femininelor face bucălaie
* Bucureşti intră pe lista substantivelor proprii acceptate de noua normă; cuvântul are precizată şi articularea – Bucureştiul
* Buda / Buddha, substantiv propriu masculin, este consemnat cu două forme corecte; pentru cea de-a doua, sunt precizate detalii legate de pronunţie (ddh = d), dar şi pentru despărţirea în silabe (Bud-dha)
! buftea e un apelativ familiar şi glumeţ pentru „om sau copil gras”; cuvântul era considerat anterior substantiv masculin, dar acum aceeaşi formă primeşte valoare feminină, articulare pentru genitiv-dativ (lui buftea) şi plural (buftea). Alături de acesta, găsim *Buftea – nume de loc – substantiv propriu neutru.
! buhuhu apărea anterior într-un singur articol, cu două valori morfologice (interjecţie şi substantiv masculin); conform normei noi, avem acum !buhuhu – interjecţie folosită regional şi !buhuhu – regionalism, de asemenea, dar substantiv neutru sinonim cu „lovitură”… Parcă mi-ar fi trecut totuşi prin cap niscaiva cuvinte pentru care chiar aveam nevoie de indicaţii folositoare în DOOM2!
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
18 mai
Verbul a se întoarce are, în limba română, foarte multe accepţii. Cea mai cunoscută şi mai des întâlnită este aceea de a se înapoia sau a reveni cu un sinonim regional, foarte frumos, a se înturna. Ideea presupune existenţa unui punct de plecare, faţă de care iniţial trebuie să te depărtezi; altfel, folosirea lui a se întoarce nu-şi are rostul, pentru că nu te poţi întoarce fără să fi plecat. DEX-ul mai aduce o explicaţie a acestei acţiuni, care mi se pare însă mai vagă: a se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcţia iniţială; „radical” nu spune prea multe şi nu include ideea de revenire asupra punctului de plecare.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
14 mai
* broker este un anglicism pentru a cărui pronunţie noul DOOM recomandă brocăr; substantivul masculin are pluralul brokeri, denumind iniţial „agent de bursă care mijloceşte încheierea contractelor comerciale între vânzător şi cumpărător sau a unor servicii”, însă sensul termenului s-a extins, referindu-se acum şi la alte contexte în afara celor legate de bursă
* Browning, pronunţat braŭning, este substantiv propriu englezesc, numele celui care a inventat celebra armă de foc ce îi poartă numele
! brúderşaft este un substantiv neutru care numeşte “felul de a bea în care doi parteneri îşi duc paharele la gură luându-se de braţ, în semn de prietenie”; termenul avea anterior şi formă de plural, pe care o pierde odată cu noua normă
* brunch se pronunţă brančşi vine din limba engleză, substantiv neutru cu articularea brunch-ul şi pluralul brunch-uri; aşa se cheamă „masa de dimineaţă luată mai târziu, ţinând loc atât de mic dejun, cât şi de prânz”
* Bruxelles, substantiv propriu neutru provenit din limba franceză, numeşte capitala Belgiei şi celebra capitală de facto a Uniunii Europene; pronunţia recomandată este brüsel. Din aceeaşi familie lexicală, apar ceva modificări la !bruxelléz, care până acum se ortografia cu un singur -l-; se păstrează pronunţia [ux pron. üs], precum şi formele pentru plural bruxellézi şi feminin bruxelléză/bruxelléze.
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
11 mai
Unul dintre verbele al căror sens este prin excelenţă tributar mişcării este a dansa. Din punctul meu de vedere, asta e una dintre cele mai pasionale expresii ale spiritului uman, fie că este vorba despre tobele aborigenilor, despre îmbrăţişarea a doi îndragostiţi în singurătate, despre varianta club, sau despre balet. Izvorul tuturor dansurilor pare să fie nevoia spiritului uman de exteriorizare şi de expresivitate.
Prima accepţie a termenului se referă la a executa, după muzică, un dans cu cineva, a invita la dans pe cineva, ori a avea un partener de dans. Există, în funcţie de locul sau mediul în care se desfăşoară dansul, mai multe sinonime parţiale, precum: a juca, a dănţui, a sălta, a sări, a ţopăi. După complexitatea tehnică a dansului, se foloseşte ca explicaţie „a se mişca pe ritm”, „a poseda bine tehnica dansului” sau „a executa un dans după reguli specifice”. Motivul pentru care dansul este o artă rezidă în aceste cuvinte, însă realizările cu adevărat excepţionale presupun nu doar stăpânirea perfectă a tehnicii, ci şi un simţ deosebit al trupului în mişcare, multă creativitate, inspiraţie, chiar geniu. Dansul este definit drept un ansamblu de mişcări ritmice şi variate ale corpului omenesc, executate în acordurile unei melodii şi având caracter religios, de artă sau de divertisment, şi poate fi: ritual, popular, de salon, modern, clasic sau academic.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
07 mai
! brío este un substantive neutru care primeşte, odată cu noile norme, formă articulată – bríoul
* Brístol e inclus între noutăţile DOOM-ului; nume de loc din Anglia, substantivul propriu neutru a dat numele unui “carton alb, lucios, de calitate foarte bună, din care se fac copertele cărţilor şi cărţile de vizită”; prin extensie, termenul denumeşte „cărţile de vizită”
! brizbíz – perdeluţă (transparentă) care acoperă numai partea de jos a unei ferestre – are genul neutru, şi primeşte pluralul brizbízuri
* brizúră intră în sfera noastră de interes cu o precizare ce stabileşte sinonimie cu “sfărâmătură” (a unui aliment, se pare); substantivul feminin are pluralul brizúri, în funcţie de care se stabileşte noua formă pentru genitiv-dativ brizúrii
* bróccoli este un foarte la modă italienism, substantiv masculin; despre acesta, am aflat din Dicţionarul de neologisme că este o “legumă verde cu gust şi aspect de conopidă”, iar din Dicţionarul gastronomic – o “varietate de conopidă de culoare verde, foarte bogată în vitamina C”
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!