* cafea espresso este un termen nou, pe care DOOM-ul îl indică drept un compus dintr-un substantiv feminin şi unul neutru. Din aceeaşi familie, o altă modalitate de a ne trezi dimineaţa: *cafea filtru – de asemenea un compus (feminin + neutru). La acestea se adaugă termenii păstraţi din franceza de origine, precum *café-concert (cert se pronunţă ser) – substantiv neutru care denumeşte un program artistic cu „muzică instrumentală de largă accesibilitate (executată într-un restaurant)”, sau *café-frappé – substantiv neutru care dă numele „cafelei reci cu îngheţată, frişcă (şi alcool)”, cu articularea café-frappé-ul şi pluralul café-frappé-uri. Şi dacă tot suntem aici, să precizăm faptul că verbul corespunzător – !a se cafeli – trece în clasa reflexivelor.

* caft e un termen familiar, substantiv neutru cu pluralul cáfturi; cuvântul este, conform dicţionarelor care înregistrează termenii argotici, sinonim cu „bătaie, încăierare”

* Caiafa apare între substantivele proprii precizate de noua normă, reprezentând numele unui personaj biblic

* caiet-program funcţionează ca substantiv neutru cu pluralul caiete-program

! caimacam-aga trece în categoria substantivelor variabile; se articulează caimacam-agaua, are genitiv-dativul caimacam-agalei şi pluralul caimacam-agale

Verbul a greşi îşi lămureşte sensul general cu ajutorul unor expresii precum „a comite o greşeală” sau „a da greş”. Termenul se poate referi la numeroase şi diverse aspecte ale vieţii noastre, de la „a executa rău ceva” – adică a greşi vreo piesă ori vreun pas de dans, la „a lua un lucru drept altul” – adică a naşte confuzii ori încurcături, sau la „a face să conţină o greşeală ori mai multe” în cazul unor probleme şi exerciţii. Lucrul care mi s-a părut cel mai interesant dintre toate a fost descoperirea faptului că articolele explicative se străduiesc să surprindă gradele diferite de gravitate ale greşelilor, tot aşa ca în viaţa reală.

Continuare »

! c apare în noul DOOM în două articole diferite. Primul dintre acestea se referă la cea de-a cincea literă a alfabetului limbii române, semn grafic pentru care sunt acceptate acum două modalităţi de citire (ceşi cî); termenul are şi două forme de plural – c şi c-uri; ceea ce a reuşit să mă deconcerteze a fost precizarea că termenul poate fi atât substantiv masculin, cât şi neutru… Al doilea articol se ocupă de *c ca sunet, moment în care lucrurile devin mai clare: o singură modalitate de citire – cî, o singură categorie morfologică – substantiv masculin, o singură formă de plural – c.

* ca primeşte o valoare morfologică nouă (celelalte trei anterior valabile rămân încă: adverb – la fel ca, conjuncţie – ca…să, sau interjecţie regională); sinonim cu decât, ca şi, în calitate de, are valoare de prepoziţie, în structuri precum la fel de bun ca…, mai bun ca…, a aduce ca argument etc.

* cabinier este un substantiv masculin cu pluralul cabinieri, care denumeşte o „persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă”. Alături de acesta, primim şi varianta feminină *cabinieră, cu genitiv-dativul cabinierei şi pluralul cabiniere.

! cablaj este un substantiv neutru căruia noua normă îi validează şi forma de plural – cablaje

! caca îşi schimbă genul, transformându-se din substantiv feminin în substantiv masculin; rămâne, ca adjectiv, invariabil; să nu ne mai mirăm, deci, când avem „câte un moment caca rău, frate!”

Zilele astea am căutat prin dicţionare un verb pe care să-l pot numi cu toată inima „cel mai optimist”. Căutarea a fost grea, iar alegerea dificilă, însă n-o să vi le aduc în atenţie pe toate cele care mi-au trecut prin minte… poate să le vină şi lor, într-o bună zi, rândul. Destul să spun că sufletul meu neostoit şi etern optimist s-a oprit de bunăvoie asupra lui a spera. Structurile cu înţeles similar se referă la „a considera ca realizabilă o dorinţă”, „a avea speranţă” sau „a aştepta cu încredere”, dar şi mult mai colocvialul „a trage nădejde”. Teribil de frumoase mi s-au părut sinonimele: a nădăjdui – pentru că nu se poate româneşte fără slavoneşte, a crede – pentru că nu se poate speranţă fără credinţă, a (se) aştepta – pentru că nu se poate nici fără răbdare. M-au luat însă prin surprindere vreo doi termeni învechiţi şi folosiţi regional, precum a se nădăi şi a upovăi, care se adaugă unei sfere semantice din care nu lipseşte un substantiv feminin ciudat, pe care nu l-aş fi intuit nicicând – spéra, sinonimă cu nădejdea şi credinţa, toate opuse disperării şi deznădejdii.

Continuare »

* a butona este un verb care apare ca noutate in DOOM2. Termenul are indicativul prezent el butonează şi are un sens mai vechi – dar care n-a reuşit să-l impună, se pare – „a (se) încheia (cu) butoni”, şi o accepţie curentă: „a apăsa butoanele unui computer”. Mie mi se pare că prin utilizarea mai frecventă a lui a tasta, „butonatul” a devenit un cuvânt folosit în registrul ironic; dar se poate să fie o simplă impresie.

! buzău îşi schimbă valoarea gramaticală, trecând de la adjective la adverbe; dicţionarul precizează rara lui folosire, restrânsă doar la expresia „a sta buzău”, sinonimă cu „a sta bosumflat, îmbufnat”. Din aceeaşi familie, îl primim pe !buzoi, formă de singular ce este pentru prima dată precizată, anterior apărând doar pluralul – buzoaie, care este în continuare validat.

* Buzău intră in categoria substantivelor proprii nou incluse în normă

* bypass este un anglicism pronunţat báĭpas, acceptat la noi ca substantiv neutru, cu pluralul bypassuri. Termenul are cel puţin trei accepţii curente, toate pornind de la ideea dublării unei rute, pentru evitarea unui blocaj: „conductă care dublează o altă conductă principală” sau „deviere rutieră în caz de înfundare a unui drum” sau „operaţie, în caz de obliterare a unei artere, pentru restabilirea circulaţiei sangvine”.

*byte are aceeaşi provenienţă şi se pronunţă baĭt; substantivul masculin are pluralul byţi şi denumeşte un „ansamblu de opt biţi folosit pentru exprimarea capacităţii de memorie” (în informatică).

Verbul a istovi s-a născut, poate, din nevoia omului de a-şi pune în vorbe oboseala care îl ajunge, atunci când viaţa pare să fie mai mult decât poate el să ducă, pentru că acest cuvânt apare din atât de frumos sunătorul istov. Dintr-un anumit punct de vedere, sensurile cuvântului acoperă o oarecare lipsă de măsură a stării de oboseală, pentru care, din câte ştiu eu, nu există vreun instrument de măsurare, aşa că omul pune uneori în vorbe ce nu poate să materializeze altfel. Verbul marchează, prin urmare, o stare dată de oboseala peste măsură, de sleirea de puteri din cauza eforturilor depuse sau a consumului nervos, de epuizare, extenuare, de pierdere a forţei şi energiei, ajungând într-o stare de slăbiciune totală. Stabileşte corespondente – printr-o parţială extindere de sens – cu a sfârşi, a termina, a epuiza, a isprăvi, a încheia. Am găsit indicate în dicţionar o serie de cuvinte cu aproximativ acelaşi sens, pe care însă nu le cunoşteam prea bine, precum a deşela, a speti, a dăula, a deznoda (un cal). Însă aspectul care mi-a atras atenţia se referă la folosirea acestui verb pentru a marca terminarea bunurilor materiale, consumarea acestora până la epuizare. Şi atunci s-a născut în mine întrebarea: dacă viaţa e asemenea oricăror „consumabile” pe care le folosim nepăsători?

Continuare »