* deodorant (de-o-) este o descoperire recentă în aceste vremuri tulburi (şi, se pare, mirositoare!), sărbătorit cum se cuvine: cu două articole! Funcţionează atât ca adjectiv masculin cu pluralul deodoranţi şi femininul deodorantă-deodorante, cât şi cu valoare substantivală, neutru cu pluralul deodorante. Atâta numai că, din cauza crizei, de bine ce-l descoperitărăm, au scăzut iar vânzările!

! deoparte („la o oarecare depărtare, izolat”) este un adverb pentru care se recomandă silabaţia de-o-par-te, însă pronunţia se poate face în două feluri: tempo lent de-o / tempo rapid děo. În acelaşi mod, adverbul !deopotrivă se desparte de-o-po-tri-vă şi se pronunţă în tempo lent de-o, în tempo rapid děo.

* depanatoare (adică „reparatoare”) apare ca substantiv feminin cu genitiv-dativul depanatoarei şi pluralul depanatoare

! a depăna se explică prin „a înfăşura fire textile” şi suferă câteva modificări; formele precizate sunt pentru indicativ prezent – eu depăn, tu depeni, el deapănă, şi pentru conjunctiv – eu să depăn, tu să depeni, el să depene

* depilant e nou şi are două valori – adjectivală (cu pluralul depilanţi şi femininul depilantă-depilante) şi substantivală (neutru cu pluralul depilante). Din aceeaşi familie lexicală, primim pe *depilat, adjectiv şi substantiv masculin cu pluralul depilaţi, şi feminin depilată-depilate.

Verbul a încolţi se foloseşte, cu foarte puţine excepţii metaforice, numai la persoana a treia. Cel mai comun sens se referă la plante (seminţe, tuberculi, bulbi), atunci când dau colţ şi răsar din pământ, stabilind sinonimie cu a germina. Şi, dată fiind delicateţea fenomenului, verbul se poate referi – în mod similar – la idei, atitudini, sentimente care încep să se dezvolte, să se contureze, să prindă consistenţă, fiind deci sinonim cu a apărea, a se ivi, a se naşte, a înmuguri, a se deştepta, a se înfiripa.

Când vine însă vorba despre alte feluri de colţi, lucrurile se complică puţin, căci sensul propriu poate face trimitere la lumea animală – „a înfige colţii spre a muşca; a apuca cu colţii”. Pornind de aici, termenul mai are două accepţii, una având în vedere acţiunea de „a înconjura ameninţător din toate părţile (fără a da posibilitate de retragere)” ori de „a prinde (fie şi figurat) pe cineva la strâmtoare”. Cealaltă pune accentul pe duritatea unui atac verbal, vehement şi cu răutate, care poate produce răni dureroase.

Continuare »

* denominal apare cu două articole de dicţionar, deoarece funcţionează atât ca adjectiv cu pluralul denominali şi femininul denominală-denominale, cât şi ca substantiv neutru cu pluralul denominale, referindu-se la „(cuvinte) derivate de la un nume”

* denotat („obiect denumit de un nume”) este un substantiv neutru cu pluralul denotate. Din familia sa lexicală mai găsim şi *denotativ („neutru, obiectiv, fără conotaţii”), adjectiv masculin cu pluralul denotativi şi femininul denotativă-denotative.

! dentist are acum exclusiv valoare substantivală şi formă doar pentru masculin, cu pluralul dentişti. Femininul !dentistă este introdus separat, având genitiv-dativul dentistei şi pluralul dentiste.

! de obicei / de-obicei este o locuţiune adverbială care are două variante ortografice (tempo lent şi tempo rapid)

! deocamdată e indicat ca adverb cu despărţire recomandată de-o-cam-da-tă; în ceea ce priveşte pronunţia, deo poate fi pronunţat de-o (tempo lent), dar şi děo (tempo rapid)

Verbul a (se) cutremura are două contexte fundamentale, şi poate presupune grade diferite de intensitate. Sensul propriu se referă la mişcarea dintr-o parte în alta, din cauza unui seism, situaţie în care e sinonim cu a (se) clătina, a (se) legăna, a (se) scutura, a dârdâi ori a du(r)dui, sau chiar cu unele ce au conotaţii mai violente – a (se) zdruncina, a (se) zgâlţâi, a (se) zgudui. Există şi câteva lexeme din registrul arhaic ori regional, precum a (se) clăti şi a (se) smăcina.

În spaţiul figurat, verbul are în vedere planul psihologic, al mentalului ori al afectivităţii umane. Lexemele echivalente ca semnificaţie pornesc de la a tresări, a (se) înfiora, a (se) speria, a tremura, iar prin extindere de sens accentuează, până la dezechilibru emoţional şi reacţie iraţională, rezultatele acestei acţiuni – a (se) înspăimânta, a (se) îngrozi, a terifia. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost felul în care cele două seturi de sinonime par a se polariza: cele proprii au în vedere cauza, cele figurate – efectul (imperceptibil ori devastator).

Continuare »

* a demoniza este un verb nou, cu indicativul prezent el demonizează

! de mult apare acum ortografiat diferit pentru situaţia în care se referă la „de vreme îndelungată”; este o locuţiune adverbială folosită în structuri de tipul n-a mai venit de mult (răspunde la întrebarea de când?). În registrul popular şi familiar funcţionează şi !de multişor, locuţiune adverbială cu aceleaşi caracteristici.

* denaturat e introdus ca adjectiv masculin, cu pluralul denaturaţi şi femininul denaturată-denaturate

* dendrolog, substantiv masculin cu pluralul dendrologi, înseamnă „specialist în dendrologie (disciplină care se ocupă cu studierea arborilor)”. Mai rar folosit, dar intrat în normă, găsim şi *dendrologă, feminin cu genitiv-dativul dendrologei şi pluralul dendrologe.

* denigrant (de-ni-grant) funcţionează ca adjectiv masculin cu pluralul denigranţi şi femininul denigrantă-denigrante

Verbul a examina sintetizează toate spaimele oricărui învăţăcel de oriunde. Uneori îmi pare că procesul de acumulare de cunoştinte, de asimilare de informaţie, ar fi o găselniţă tare distractivă dacă nu ar exista supliciul demonstraţiei doveditoare… Sau nu?

Cuvântul în sine are, aşa cum depistez eu, două sensuri principale, unul circumscris sferei profesoratului, iar celălalt medicinei, denumind, în principiu, actul de „a cerceta, a studia amănunţit ceva sau pe cineva”. Scopul este acela de a verifica, de a evalua, de a pune un diagnostic, de a stabili un nivel sau un tratament. Se utilizează, de multe ori, în sinonimie cu „a analiza”, „a cerceta”, „a măsura”, „a observa”, „a studia”, „a urmări” sau cu „a asculta”, „a chestiona”, „a întreba”. Se pare că examinarea se referă mai ales la o confruntare directă, fără intermedierea scrisului, deşi cuvântul şi-a extins mult sensul, examenele având astăzi mult mai des formă scrisă. Excepţie fac examenele medicale şi interviurile, pentru care contactul direct este la fel de important ca şi validitatea răspunsurilor. Fără a avea ca obiect o fiinţă umană, se mai pot examina lucruri şi situaţii, pentru a se găsi soluţii şi rezolvări.

Continuare »