Arhiva categoriei 'Limba română'

05 aug.

a incendia

Verbul a incendia face parte din seria vorbelor „de sezon” – oricât de potolită ar fi fierbinţeala verii, undeva ceva tot arde! Termenul are, aşa cum uşor se poate presupune, un sens propriu şi sensuri figurate. Pe de o parte, înseamnă „a da foc, a face să ardă; a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge), a supune acţiunii unui incendiu”, sinonimul cel mai des utilizat fiind a aprinde.

Fără a presupune prezenţa focului, ci doar iluzia acestuia prin căldură ori prin culoare, unul dintre sensurile figurate înseamnă „a face să devină roşu-aprins, a înroşi tare” (a împurpura, a învăpăia). Pe de altă parte, verbul se referă la acţiunea de „a aţâţa la război, la revoltă, a îndemna la acţiuni violente; a aduce în mod intenţionat la o stare de agitaţie, îndemnând la acţiuni duşmănoase”, stabilind sinonimie cu a aţâţa, a incita, a instiga, a provoca, a stârni.

Continuare »

01 aug.

DOOM 2: h – Habsburgic

h suferă câteva modificări în DOOM2. Astfel, litera !h se citeşte haş/hî, fiind substantiv masculin sau neutru, cu pluralul h/h-uri. Pe de altă parte, sunetul *h se citeşte hî şi este substantiv masculin, cu pluralul h.

* habeas corpus (ha-be-as) vine din latină şi este locuţiune substantivală de gen neutru – „drept care garantează libertatea individuală şi protejează împotriva arestării arbitrare, permiţând arestatului să ceară prin avocatul său să compară în faţa unui magistrat care urmează să decidă asupra legalităţii arestării”

! habitaclu îşi schimbă forma de plural – habitacluri; este substantiv neutru, se desparte ha-bi-ta-clu şi se articulează habitaclul – „locaş special al busolei pe o navă; spaţiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poştă etc.)”

! habóca nu mai apare ca substantiv, ci ca element care funcţionează exclusiv în locuţiunea adverbială cu haboca („cu sila, cu forţa”) – regionalism

* habsburgic este o noutate, adjectiv masculin cu pluralul habsburgici şi femininul habsburgică-habsburgice. Din aceeaşi familie lexicală, apare şi substantivul propriu neutru *Habsburgic (Imperiul Habsburgic). Toţi termenii acceptă două variante de despărţire în silabe: hab-sbur-/habs-bur-.

01 aug.

Probleme cu uşa

Şi cu ortografia… :D

29 iul.

a (se) rătăci

Verbul a (se) rătăci are mai multe sensuri, diferenţiate în funcţie de valoarea activă sau reflexivă. Se referă, în primul rând, la „a pierde sau a încurca drumul, a greşi direcţia, a nu mai şti unde se află”, putând avea în vedere şi piederea de o altă persoană (situaţie în care poate fi sinonim cu a se răzleţi). Atunci când are valoare tranzitivă, verbul înseamnă „a nu mai şti unde a fost pus sau unde se găseşte cineva sau ceva” ori „a ajunge sau a se afla într-un loc unde nu se aştepta nimeni”, stabilind sinonimie cu a (se) pierde.

Într-o accepţie mai relaxată, termenul înseamnă „a umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la ţintă; a merge din loc în loc fără un scop precis”, fiind similar ca sens cu a hoinări, a colinda, a vagabonda, a umbla, chiar cu a pribegi, dar şi a se aciua, a se oploşi, a se pripăşi – atunci când are în vedere aşezarea într-un loc străin. Dincolo de toate acestea, sensul figurat cel mai des utilizat al acestui verb se referă la „a se abate de la calea cea dreaptă”.

Continuare »

25 iul.

DOOM 2: gură-bogată – guyanez

! gură-bogată este un termen popular folosit în registrul familiar, atât ca substantiv masculin, cât şi ca substantiv feminin; are genitiv-dativul lui gură-bogată şi pluralul gură-bogată. Din aceeaşi categorie fac parte !gură-cască (persoană), cu genitiv-dativul lui gură-cască şi pluralul gură-cască, şi !gură-spartă, cu genitiv-dativul lui gură-spartă şi pluralul gură-spartă.

* guru apare ca termen livresc, substantiv masculin articulat gurul, plural guru

! gutieră (gu-ti-e-ră) este substantiv feminin cu genitiv-dativul gutierei şi pluralul gutiere

* guturală este substantiv feminin cu genitiv-dativul guturalei şi pluralul guturale (denumeşte un tip de consoane)

* guyanez („referitor la Guyana”) are valoare adjectivală sau substantivală, masculin cu pluralul guyanezi şi femininul guyaneză-guyaneze

25 iul.

Lipim & umflăm

Cam orice, dar au nişte găuri pe la ortografie :))

© 2026 blog.ro-en.ro