Arhiva categoriei 'Bine de ştiut'

03 apr.

push the envelope

Expresia „push the envelope” poate părea uşor de tradus, fiindcă şi pe la noi se împing plicuri (nu orice plic, ci din cele valoroase). Numai că în acest context nu e vorba despre „envelope” cu sensul de „plic”, ci de anvelopa din geometrie, mai exact de aplicarea acesteia în fizică, pentru a calcula limitele de siguranţă. În special, este vorba despre condiţiile în care trebuie să se încadreze zborul unui avion, pentru a nu risca nimic. Înainte ca avioanele să devină super-performante, uneori piloţii „împingeau anvelopa”, adică forţau limitele cunoscute.

Prin anii ’70, expresia a fost preluată şi în alte domenii, cum ar fi limbajul managerilor atunci când vorbesc despre performanţele economice. La urma urmei, limitele pot fi împinse în orice domeniu.

08 nov.

my better half

Expresia „my better half” („jumătatea mea mai bună”) – cu referire la soţie, desigur – este considerată a fi explicită. De fapt, expresia derivă dintr-o legendă din Orientul Mijlociu. Se presupune că un beduin a fost condamnat la moarte, însă soţia acestuia l-a implorat pe conducătorul tribului să nu-i pedepsească soţul. Aceasta a motivat că, întrucât erau căsătoriţi, erau „unul”, iar pedepsindu-l pe el însemna că o pedepseşte şi pe ea (fiind jumătatea lui nevinovată). Conducătorul tribului, surprins, a luat de bun argumentul şi l-a eliberat pe bărbat. Astfel, viaţa bărbatului a fost salvată de „jumătatea lui mai bună”.

09 aug.

pull the wool over eyes

Expresia „pull the wool over eyes„, tradusă exact „a trage lâna pe ochi”, are corespondent în limba română verbe precum „a îmbrobodi” şi „a îi trage clapa„. Nu doar că este o expresie care vrea să spună că ai fost înşelat, dar pare şi să invoce încântarea cu care eşti luat peste picior pentru că ai păţit-o.

Interesant, expresia îşi are originea încă din secolul al XVIII-lea şi mai târziu, de la tribunalele englezeşti. Pe vremuri, ca semn distinctiv, procurorii şi judecătorii purtau peruci din lână. Ori de câte ori un avocat escroc câştiga un proces, în pofida piedicilor insurmontabile, se spunea că l-a orbit pe judecător cu propria sa perucă.

17 mai

e.g., i.e.

Abrevierile „e.g.” şi „i.e.” sunt destul de des întâlnite în limba engleză (şi nu numai), dar provin din limba latină.

Abrevierea „e.g.” vine de la „exempli gratia„, adică „de exemplu„, sau „for example” în engleză.

Pe de altă parte, „i.e.” vine de la „id est„, care înseamnă „adică„, ori „that is” în engleză.

Ambele abrevieri sunt urmate de virgulă şi apoi de exemplu, respectiv explicaţie.

Uneori sunt confundate, dar după cum se poate observa, nu înseamnă acelaşi lucru.

22 feb.

democrat, democratic

Cuvintele „democrat” şi „democratic” nu par să ridice vreo dificultate. Totuşi ascund mici capcane…

În limba română, „democratic” este adjectiv, dar „democrat” e atât adjectiv (cu exact acelaşi sens), cât şi substantiv.

În limba engleză, „democratic” este tot adjectiv (corespondenţa e perfectă), însă „democrat” este doar substantiv. Prin urmare, adjectivul „democrat” din română corespunde cu „democratic” din engleză.

În plus, nu trebuie uitat că în limba engleză cuvintele derivate din nume proprii se scriu tot cu iniţială majusculă. Aşadar, un iubitor al democraţiei este un „democrat„, dar un membru al Democratic Party este un „Democrat” („Democrats”, dacă sunt mai mulţi”).

05 oct.

discreet, discrete / discret

Cuvintele din limba engleză „discreet” şi „discrete” par ambele să se traducă cu „discret„. Şi culmea, chiar aşa este, deşi cele două nu sunt deloc sinonime.

Adjectivul „discreet” înseamnă „discret” în sensul cel mai uzual: care ştie să păstreze o taină sau care nu atrage atenţia, reţinut în vorbe şi în acţiuni.

Pe de altă parte, adjectivul „discrete” înseamnă „discret” în sensul în care în limba română îl folosim doar în matematică şi fizică: distinct, separat.

Aşadar, atenţie să nu le confundaţi, înseamnă cu totul altceva!

© 2026 blog.ro-en.ro