Arhiva categoriei 'Bine de ştiut'

05 mart.

agelast

Cuvântul „agelast” aparţine limbii engleze, dar nu este folosit decât rareori. Unui necunoscător îi poate părea a fi combinaţia dintre „age” şi „last”, ceea ce poate duce cu gândul la o persoană înaintată în vârstă, ori cel puţin că are legătură cu îmbătrânirea sau cu permanenţa.

Straniu, totuşi, sensul este complet diferit. Substantivul „agelast” provine din limba greacă şi defineşte o persoană care nu râde niciodată. Rădăcina cuvântului este „gela”, care se traduce prin „râs”, sufixul „-st” îl indică pe cel care face (cel care râde, în acest caz), iar prefixul „a-” indică opusul (aşadar, cel care nu râde).

19 feb.

enervate

Cuvântul „enervate” este verb în limba engleză. E greu de crezut că nu înseamnă „a enerva”. Nu înseamnă nici măcar ceva apropiat, cum ar fi „a inerva”, „a excita”, „a energiza” sau „a învigora”. Ba chiar mai mult, înseamnă ceva aproape opus.

Semnificaţia verbului „to enervate” este „a epuiza energia şi vigoarea cuiva”. Altfel spus, „a moleşi”, „a stoarce de vlagă”, „a vlăgui”. Este o capcană în care se pică uşor, iar consecinţele pot fi neplăcute.

12 feb.

zenzizenzizenzic

Adjectivul „zenzizenzizenzic” este unul dintre cele mai bizare folosite vreodată în limba engleză. Este drept însă că nici nu prea a fost folosit (se vede de ce). A apărut pentru prima oară într-un context firesc, într-o lucrare de matematică cu titlul „The Whetstone of Wit”, scrisă de Robert Recorde în 1557. De atunci, a mai apărut doar în listele cu termeni bizari.

Originea rădăcinii sale, „zenzic”, este un termen germanic provenit din latină şi înseamnă „la pătrat”. Astfel, „zenzi-zenzi-zenzic” înseamnă pătratul unui pătrat unui pătrat, adică la puterea a opta. 256 este un număr zenzizenzizenzic, din moment ce 256 = 2 la puterea 8.

Cuvântul „zenzizenzizenzic” are mai multe z-uri decât orice alt cuvânt din limba engleză.

08 ian.

person, persons, people, peoples

Una dintre cele mai cunoscute forme neregulate de plural în limba engleză este „people” – pentru „person„. Majoritatea profesorilor insistă că pluralul lui „person” nu este „persons„, aşa cum se formează pluralul în mod regulat, ci „people„.

De fapt, cuvântul „persons” există şi este pluralul lui „person„. Iniţial, „persons” se folosea pentru un anumit număr de persoane, în timp ce „people” era termenul potrivit pentru grup indefinit de persoane (să nu uităm că „people” înseamnă în primul rând „populaţie”, „popor”). Însă, în ultima vreme, „people” ia tot mai mult rolul lui „persons”, poate şi din cauza accentului prea mare ca s-a pus asupra lui. Totuşi, „persons” nu a ieşit complet din uz, fiind încă folosit în domeniul juridic etc.

Ca să fie şi mai dificil pentru cei care învaţă limba engleză, cuvântul „people” are la rândul său plural: „peoples„. Aşadar, trebuie avut grijă: „10 peoples” nu înseamnă „10 persoane„, ci „10 popoare„. Pentru „10 persoane„, corect este „10 people„. După cum se observă, „people” este singular sau plural în funcţie de sensul pe care îl are în context.

19 iun.

pallet, palette, palate

Deşi sunt asemănătoare şi cu etimologie comună, cele trei cuvinte nu înseamnă acelaşi lucru. Şi cum sunt uşor de încurcat, este bine de ştiut sensul fiecăruia.

Substantivul „pallet” înseamnă o suprafaţă din lemn, pentru lucru, în special paleţii pentru transportul mărfurilor. Mai înseamnă şi un tip de pat folosit în Evul Mediu – de fapt, acesta este sensul iniţial.

Când e vorba despre artă şi culori, folosim „palette„, care înseamnă fie gama cromatică a unei lucrări, adică paletă de culori, fie paleta pe care artistul combină culorile.

Asemănător doar ca formă, „palate” nu înseamnă, cu s-ar putea crede, vreun palat cu turnuleţe (acesta fiind „palace„), ci palatul din cavitatea bucală, numit poular cerul-gurii.

22 mai

to give somebody the cold shoulder

Expresia verbală „to give somebody the cold shoulder”, destul de folosită în limba engleză, nu înseamnă, cum s-ar putea crede, „a oferi cuiva un umăr rece”, pentru că nu este vorba despre „shoulder” cu sensul uzual, de „umăr”, ci de „spată” de la un animal.

Expresia îşi are originea în timpul Evului Mediu, referindu-se la două situaţii. Prima era atunci când un musafir depăşea durata în care era binevenit în vizită. Acestor persoane li se servea spată, de obicei de ovină, intenţionat rece. După cum se ştie, aceasta nu pică deloc bine la stomac. Acest gest pasiv-agresiv continua până când oaspetele nedorit se dumirea şi pleca. Cea de-a doua situaţie era atunci când spete reci erau aruncate cerşetorilor pentru a-i descuraja să cerşească. Altfel spus, li se dădea ceva de mâncare, dar nu ceva ce şi-ar putea dori.

Aşadar, cea mai apropiată traducere în română este „a trata cu răceală” – deşi, pentru a fi cât mai aproape de original, ar trebui adăugat şi un strop de sictir.

© 2026 blog.ro-en.ro