10 iun.
„Autoportret în timp” de A.E. Baconski
| Am semănat cu pădurea, cu moara de vânt, cu tăcutele, negrele, necunoscutele cruci de la margini de drumuri, cu umbrele cailor noaptea pe-nalte coline moldave am semănat – şi cu chipul ciudaţilor zei îngropaţi în nisip lângă mare. Cât e de-atunci? Trebuie sa fi trecut multe ploi, multe viscole, trebuie sa fi pierit multe ziduri şi oşti, să fi căzut multe lanţuri, să fi ars, să se fi risipit, să se fi dus dracului multe imperii ca să-ncep a semăna în sfârşit cu mine. |
I used to be like the forest, the windmill, the silent black unknown crosses at roadsides – the horses’ shadows at night on lofty Moldavian hills I favoured – and the faces of singular gods buried in sand by the sea. How long is it since? Many a rain must have been, many a blizzard, many a wall and host must have perished, many a chain must have fallen, many an empire burned down, blown to the winds, gone to blazes before I could say I began to be at long last like myself. |
| A.E. Baconski | traducere de Dan Duţescu |