| The room was suddenly rich and the great bay-windows was Spawning snow and pink roses against it Soundlessly collateral and incompatible: World is suddener than we fancy it. |
Odaia deodată bogată – pe marele geam în pervaz Zăpada şi trandafiriile roze se lasă Colaterale-n tăcere şi incompatibile: Lumea e mai subtilă decât ne închipuim. |
| Take all my loves, my love, yea, take them all: What hast thou then more than thou hadst before? No love, my love, that thou mayst true love call – All mine was thine before thou thou hadst this more. |
Iubite, ia-mi iubirile pe toate, eşti mai bogat de le vei dobândi? iubirea nu mi-o crezi iubire, poate, dar ea a ta este de când o ştii. |
| Then if for my love thou my love receivest, I cannot blame thee for my tove thou usest; But yet be blamed if thou this self deceivest By wilful taste of what thyself refusest. |
De dragul meu dacă-mi primeşti iubirea şi-o cheltui, nu te voi fi blestemat şi totuşi te blestem de-i iai sclipirea fără să ţi-o doreşti cu-adevărat! |
| I do forgive thy robb’ry, gentle thief, Although thou steal thee all my poverty; And yet love knows it is a greater grief To bear love’s wrong than hate’s known injury. |
iubit tâlhar, tu, hoţul de mireme, te iert când sărăcia mea o furi, iubirii-i ierţi fărădelegea lesne, mai greu fărădelegile le-nduri. |
| Lascivious grace, in whom all ill well shows, Kill me with spites, yet we must not be foes. |
O, desfrânat ce schimbi în bine răul, nu-mi fi duşman, chiar dacă-mi eşti călăul! |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |
| Bright star, would I were steadfast as thou ar – Not in lone splendour hung aloft the night And watching, with eternal lids apart, Like nature’s patient, sleepless eremite, The moving waters at their priestlike task Of pure ablution round earth’s human shores Or gazing on the new soft-fallen mask Of snow upon the mountains and the moors – No – yet still steadfast, still unchangeable, Pillow’d upon my fair love’s ripening breast, To feel for ever its soft fall and swell, Awake for ever in a sweet unrest, Still, still to hear her tender-taken breath, And so live ever – or else swoon to death. |
Sclipindă stea, de-aş fi neschimbător Ca tine – nu-n splendoarea nopţii ţintuit, Prin pleoape larg căscate singur privitor Ca un sihastru al naturii nedormit La apele ca preoţii spălând Pământul omenesc cu abluţiuni, Sau contemplând uşoara mască de curând Căzută, a zăpezii, pe genuni; Nu – ci-n credinţă-n veci neschimbător La sânul dragei ce se pârguie, să-l ştiu Mereu umflându-se şi coborând uşor, De-o dulce neodihnă treaz să fiu, Ca doar, ca doar s-aud respiru-i, să i-l cer, Şi astfel să trăiesc mereu – de nu, să pier. |
| John Keats | Traducere de Grete Tartler |
| Being your slave, what should I do but tend, Upon the hours and times of your desire? I have no precious time at all to spend Nor services to do, till you require. |
Sunt sclavul tău, slujindu-ţi, se cuvine pândindu-ţi toana să-ţi răsar în cale; n-am timp trăit de-a-ntregul pentru mine şi nici dorinţe n-am. Doar pe ale tale. |
| Nor dare I chide the world-without-end hour Whilst I, my sovereign, watch the clock for you Nor think the bitterness of absence sour When you have bid your servant once adieu… |
Nu mustru ora lunecând din lume când, domn al meu, mi-ai dat în pază ceasul şi depărtările le uit anume când sclavul îl cinsteşti cu bun-rămasul… |
| Nor dare I question with my jealous thought Where you may be, or your affairs suppose, But like a sad slave stay and think of naught save, where you are, how happy you make those… |
N-am să cutez, gelos, să-ntreb cu teamă pe unde mergi ci, robul tău, mă nărui în întristare, dar, de bună seamă ferice-s cei cărora ziua-ţi dărui… |
| So true a fool is love that in your will, Though you do anything, he thinks no ill. |
Dar dragostea ce-ţi port nu vede, tâmpă, nimic din ce cu tine se întâmplă. |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |
© 2026 blog.ro-en.ro