Iulia Muşat

! pegás / pégas (cal mitologic, specie de pești) are acum două variante accentuale; este substantiv masculin cu pluralul pegáși/pégași. Este menționat, de asemenea, !Pegás/Pégas (constelație) – substantiv propriu masculin.

* pegră (cu accent pe prima silabă) este un termen livresc („lume interlopă, drojdia societății”), substantiv feminin cu genitiv-dativul pegrei

! peisagist (se desparte pe-i-sa-gist) reunește într-un singur articol toate formele; are atât valoare adjectivală, cât și substantivală, masculin cu pluralul peisagiști și femininul peisagistă-peisagiste

* Pekin apare menționat în DOOM2, dar trimite la Beijing

! pelagoscop are două variante corecte pentru despărțirea în silabe: pe-la-gos-cop/pe-la-go—cop; este un „instrument pentru examinarea fundului apelor marine”, substantiv neutru cu pluralul pelagoscoape

Verbul a (se) împărtăși este un derivat al substantivului părtaș, cu prefixul în-, de al cărui sens se și leagă: „a face pe cineva părtaș la ceva” sau „a se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva”, adică a participa. Dar și „a avea parte de…”, echivalent cu a primi (din…), a se înfrupta (din…), precum și „a primi o parte din ceva” – în sens mai general.

Sensurile sunt destul de multe, căci verbul mai poate să însemne „a accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu…, a primi ca bun”, deci a accepta, a admite – când e vorba de păreri, opinii. Ori cu privire la idei, gânduri, sentimente – „a (se) destăinui cuiva ceva, a face cunoscut (pentru a găsi sprijin spiritual sau moral)”, adică a comunica, a declara, a (se) destăinui.

De asemenea, poate avea în vedere „a împărți cu cineva ceva, a da și altuia, a face parte cuiva”, dar și „a avea parte de același lucru ca și altcineva”. Atunci când se referă la bucurii sau necazuri, dureri, înseamnă „ a suporta împreună”, dar se pot avea în vedere și impresii… sau chiar soarta cuiva.

Utilizat deseori în spațiul bisericesc, verbul se referă la „a da sau a lua împărtășanie; a supune ritualului de împărtășanie (sfânta grijanie)”, fiind sinonim cu a (se) cumineca, a (se) griji. Iar de aici derivă semnificația argotică a termenului, însemnând „a consuma băuturi alcoolice” – a bea. Și, surprinzător, sinonime mai există, multe în registrul popular și regional.

Zilele trecute mi-a căzut privirea pe un citat care spunea așa: „Pentru că suntem muritori, fiecare talent, îndemânare, aptitudine pe care o posedăm, fiecare gând și trăire pe care am avut-o, fiecare peisaj superb pe care l-am văzut, fiecare obiect material pe care l-am avut, se va pierde, în definitiv. Asta doar dacă nu le împărtășim cuiva.”

Și m-am gândit, imediat, cât de fericită sunt. Pentru că în fiecare zi îmi împărtășesc cunoștințele și învățăturile elevilor mei. Iar în fiecare zi de luni, gândurile mele – mai trăsnite sau nu – ajung la cititorii acestui blog. Există, deci, părți din mine care nu se vor pierde niciodată, și vorbe care, cumva, vor intra în alte case, minți și suflete…

! pedigrí îl înlocuiește pe pedigriu; se desparte pe-di-gri, este substantiv neutru cu pluralul pedigriuri („genealogie a unui animal de rasă pură; document care arată această genealogie”)

! pediplenă are acum și formă de plural – pediplene („câmpie de eroziune foarte netedă, formată la poalele munților prin retragerea versantelor”)

* pedoclimatic se desparte pe-do-cli-ma-tic; este adjectiv masculin cu pluralul pedoclimatici și femininul pedoclimatică-pedoclimatice („referitor la condițiile de sol și de climă”)

* pedofil are atât valoare adjectivală, cât și adverbială, masculin cu pluralul pedofili și femininul pedofilă-pedofile. Din aceeași familie lexicală, dicționarul înregistrează substantivul *pedofilie, feminin cu genitiv-dativul pedofiliei și pluralul pedofilii.

! pedosferă are două variante corecte pentru despărțirea în silabe – pe-dos-fe-ră/pe-do-sfe-ră; este substantiv feminin cu genitiv-dativul pedosferei („stratul solidificat de la suprafața solului”)

Verbul a (se) pedestri este un termen învechit, derivat al lui pedestru („care merge, care călătorește pe jos” – astăzi rar). Înseamnă „ a descăleca, a merge pe jos”, cu o nuanță interesantă – „a descăleca pentru a merge pe jos”, putându-se referi și la o acțiune forțată a cuiva de „a face, a sili să descalece, să rămână pe jos”. Nu insist mai mult, pentru că nici dicționarele nu fac asta, destul a spune că a fost o surpriză să aflu că există.

Așa cum i se întâmplă oricărui voinic (ori voinice) care are armăsar de poveste, uneori rămâne omu’ fără mijloc de transport personal. Ba se-mbolnăvește, ba îi cade vreo potcoavă, ba îi cad dinții și trebuie dat la ramblă. Orișicum ar fi, necazurile nu vin niciodată singure, mai ales când rămâi, exact când ai vrea să fii teribil de eficient, taman fără mijloace rapide de a te mișca. Adică fără cai. Putere.

Am pățit de câteva ori asta, cu mașina cea veche. Și am pățit iară, când am dat mașina veche, ca să-mi iau alta nouă. Care, apropo, e grozavă! Dar nu despre asta vreau să vă spun acum, ci despre perioadele mele de pedestru, care, la început, erau groaznic de frustrante, însă au devenit, în timp, o reală plăcere. (Bine, poate și de unde mi-am luat casă lângă serviciu, ceea ce în București e o adevărată binecuvântare – dar nu-mi stricați demonstrația cu explicații logice!)

Am găsit, astfel, timp să merg pe jos până la școală – să fac, prin urmare, mișcare; să cunosc mai bine cartierul în care trăiesc – și să-i admir casele și liniștea (incredibilă pentru zona asta!); să mă bucur de cerul senin, chiar și de orice picătură de ploaie – știu, e cam poetică partea asta, dar mie ajunseseră să-mi lipsească plimbările, pur și simplu!

Cred că, până la urmă, și lipsa vitezei – viteză fără de care avem impresia că n-am putea trăi și care ne-a devenit o a doua natură – este o lecție pe care oricine (mai ales orice „cavaler”) ar trebui să o învețe, căci e bine a te pedestri din când în când. Ca să-ți amintești cum să-ți sincronizezi bătăile inimii cu pașii. Și invers.

! pecetea-lui-Solomon este numele unei plante, substantiv feminin cu genitiv-dativul peceții-lui-Solomon

! péciu / peci este un regionalism învechit („act scris, aprobare, ordin, dovadă, adeverință etc.”), substantiv neutru cu pluralul peciuri

! pectază este substantiv feminin cu genitiv-dativul pectazei, care are acum și formă de plural – pectaze (înțeleg că e o enzimă, altceva nu m-aș pricepe să vă spun)

! a se pedestri trece în clasa reflexivelor, verb cu indicativul prezent se pedestrește, imperfectul se pedestrea și conjunctivul să se pedestrească; înseamnă „a descăleca, a merge pe jos”

! pediatră apare ca substantiv feminin, într-un articol separat de forma corespunzătoare masculină; se desparte pe-di-a-tră, având genitiv-dativul pediatrei și pluralul pediatre

Verbul a dejuna vine din franțuzescul déjeuner și are, după toate aparențele, două sensuri. Pe de o parte, se referă la „a lua gustarea de dimineață”, iar pe de altă parte, înseamnă „a lua masa de la amiază”, fiind sinonim cu a prânzi (mai aproape și de sensul echivalentului francez).

Dintre sinonime, în afară de acesta, mai apar a merinda (învechit și regional), a prânzui (și el regionalism), precum și a gusta (folosit în Maramureș). Prin urmare, lucrurile nu par a fi extrem de complicate cu el, poate pentru că nu e prea des utilizat.

Presupun că verbul are în vedere și micul dejun tocmai pentru că, la noi, mâncarea de amiază este denumită prânz, iar verbul corespunzător s-a răspândit în detrimentul celuilalt, mai rar folosit și părăsit, cumva, într-o stare incertă, într-un limb al cuvintelor.

Eu chiar îl asociam, fără să stau prea mult pe gânduri, mai curând cu dimineața și cu prima masă a zilei… Îmi dau seama acum că micul dejun e tocmai de aceea „mic”, pentru că dejunul (cel serios) abia urmează. Recunosc însă că și asocierea cu o „gustare rapidă” m-a indus în eroare. Chiar așa stând lucrurile, cred că voi lăsa, totuși, prânzul acolo unde e, iar dejunul în grija francezilor. Să fie treaba clară!