Iulia Muşat

Verbul a admonesta vine din limba franceză – admonester, și se referă, în sens larg, la acțiunea de „a mustra pe cineva cu severitate, a face observații, a dojeni aspru”. Termenul are însă o conotație suplimentară, pentru că cele mai multe dintre explicațiile date de dicționare subliniază faptul că acțiunea se face în calitate oficială (verbal sau în scris) și este suportată de către un subaltern care, în principiu, s-a făcut vinovat de ceva.

Evident că sensul termenului s-a deplasat foarte mult, întrucât este folosit, mi se pare, la scară destul de largă, cu valențe mai puțin oficiale. Iar sinonimele înregistrate de dicționare par să susțină această idee. În afară de faptul că sunt extrem de numeroase, multe dintre ele funcționează în registrul familiar și regional.

Astfel încât, pe lângă a certa, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, apar și verbe ca a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, a sfădi, a sudui, a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, a cîrti, a tolocăni, a(-i) bănui, a docăni, a mogorogi, a moronci, a puțui, a șmotri, a vrevi, a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a săpuni, a scutura. Cu antonimele, lucrurile sunt mai simple – este menționat doar a lăuda.

Seria sinonimică este însă mult prea relaxat construită, cred. În mod evident, niciunul dintre termenii menționați nu are… prestanța pe care originea i-o conferă lui a admonesta (exceptându-l,  poate, pe a moraliza). Astfel încât, pare logică specializarea termenului în sfera oficială, atâta vreme cât există alternative extrem de expresive pentru toate celelalte situații.

! perfect compus este o structură alcătuită din substantiv neutru și adjectiv, la fel ca și !perfect simplu; anterior, substantivele apăreau în dicționarul ortografic doar cu forma articulată

! perfecție (per-fec-ți-e) se folosește exclusiv în structura la pefecție – locuțiune adverbială

* perfecționist (per-fec-ți-o-nist) apare ca noutate, având atât valoare substantivală, cât și adjectivală; este masculin cu pluralul perfecționiști și femininul perfecționistă-perfecționiste

* performant este și el nou, adjectiv masculin cu pluralul performanți și femininul performantă-performante

* perfuzor e substantiv neutru cu pluralul perfuzoare („instrument folosit pentru perfuzie”)

Verbul a valorifica este un derivat de la substantivul valoare (cu sufixul -ifica), iar toate sensurile lui au legătură cu acesta. Înseamnă, mai întâi de toate, „a pune în valoare ceva, a scoate în evidență, în relief valoarea unui lucru, a unui înscris etc.”, dar și „a face ca un lucru să primească o anumită valoare”.

Termenul poate avea în vedere și simpla acțiune de „a schimba o hârtie de valoare sau un obiect cu contravaloarea lui în bani”, iar un sens special este cel referitor la „a folosi în procesul de producție anumite materii prime care duc la realizarea unor produse de valoare mai mare”. Dicționarele de neologisme adaugă la sensuri „a selecta din valorile anterioare ale culturii pe acelea care răspund noilor cerințe ale epocii”.

Sinonimele nu sunt foarte numeroase, cel mai apropiat din punct de vedere fonetic fiind livrescul a valoriza, care vine din franceză prin împrumut (valoriser). De asemenea, dicționarele mai menționează și a exploata, a fructifica.

Ultima dată când am vizitat Statele Unite, pe lângă New York, unde aveam cazarea, am făcut câteva excursii în orașele apropiate. Am văzut Washington, Philadelphia și Boston – locuri încărcate de istorie, impecabil valorificate pentru a pune la dispoziția vizitatorilor cele mai interesante informații despre una dintre cele mai insolite culturi ale lumii moderne.

Traseele turistice dovedesc preocuparea pentru a menține în atenția noilor generații, dar și a străinilor, evenimentele legate de lupta americanilor pentru a-și obține independența, pentru a acorda cetățenilor săi drepturi civile, pentru a se reinventa.

Multe dintre punctele de interes sunt gratuite pentru public – marele complex Smithsonian este, de pildă, deschis oricui dorește, cu acces gratuit prin lege. A fost o călătorie pasionantă, captivantă, în care am simțit preocuparea gazdelor noastre de a păstra vie amintirea vremurilor glorioase, de a valorifica fiecare urmă a trecutului.

! percolare este substantiv feminin cu genitiv-dativul percolării, care are acum și formă de plural – percolări („extragerea dintr-un minereu a unor metale sau a unor compuși metalici, prin dizolvarea acestora”)

* percuționist (per-cu-ți-o-nist) apare ca noutate, substantiv masculin cu pluralul percuționiști

* perdant („care pierde”) este adjectiv, masculin cu pluralul perdanți și femininul perdantă-perdante

* perestroika (pe-res-troi-ka) vine din rusă; este substantiv feminin cu genitiv-dativul perestroikăi/perestroicii

! perfectiv are valoare adjectivală, masculin cu femininul perfectivă și pluralul perfective (se referă la verbele care elimină durata și desfășurarea, insistând pe începutul și pe sfârșitul acțiunii). Apare ca noutate substantivul neutru *perfectiv – referindu-se la verbele care au acest aspect.

! peplum își modifică forma – anterior era peplu; este substantiv neutru cu pluralul peplumuri („mantie scurtă fără mâneci, prinsă pe umeri cu o agrafă, purtată peste tunică de către femei în Antichitatea greco-romană”)

! peppermint este un anglicism (er se pronunță ăr); este substantiv neutru cu formă de plural pepperminturi (porții)

! pepsi este substantiv – fie neutru cu pluralul pepsiuri, fie feminin cu pluralul pepsi. Un compus al său este femininul !pepsi-cola, având genitiv-dativul pepsi-colei și pluralul pepsi-cole.

! peracid se desparte pe-ra-cid/per-a-cid; este substantiv masculin cu pluralul peracizi („termen generic dat acizilor care conțin mai mult oxigen decât acidul obișnuit corespunzător”)

! perchiziție / percheziție are două forme corecte; substantivul feminin are genitiv-dativul perchiziției/percheziției și pluralul perchiziții/percheziții. Aceeași modificare fonetică o suferă și verbul corespunzător !a perchiziționa/percheziționa; se desparte per-chi-zi-ți-o-na și are indicativul prezent el perchiziționează/percheziționează.

Verbul a dezavua este un termen livresc, vine din limba franceză (désavouer) și este urmat, în general, de un complement care indică oameni, idei, acțiuni etc., însemnând „a pretinde că nu s-a spus sau nu s-a făcut ceva; a refuza să recunoască ceva (pentru sine)”. De asemenea, se poate referi la „a declara ca fiind neplauzibil”.

Sinonimele sunt mai agresive, și duc la un alt nivel semantic această nerecunoaștere, neacceptare – a blama, a condamna, a contesta, a se desolidariza, a dezaproba (spusele sau faptele cuiva), a înfiera, a proscrie, a reproba, a renega, a respinge, a stigmatiza.

Din punct de vedere fonetic, verbul mi se pare destul de dizarmonios, formele sale paradigmatice rupându-se în hiaturi destul de dificil de pronunțat. Dincolo de neplăcerile provocate în rostire, termenul indică parcă, prin însăși structura lui fonetică, separarea categorică pe care o sugerează și semantic.

Există situații în viață în care atitudinea noastră trebuie să se afle categoric sub semnul acestui cuvânt. Nu mi s-a întâmplat foarte des, poate pentru că nu sunt prea mulți cei care vorbesc în numele meu, prin urmare asocierea nu poate fi, oricum, făcută.

Politicienii noștri abuzează însă de el. Pentru că, deseori, pentru ei, totul se stabilește la nivel declarativ. Dezavuează una, dezavuează alta, creându-ne împresia că acestea ar fi valorile lor reale, cele solide, în funcțiile de care noi le acordăm sprijinul nostru. Din păcate, descoperim, de cele mai multe ori, că toate-s vorbe goale…