02 oct.
* Bairam este consemnat ca substantiv propriu neutru, denumind unele sărbători musulmane, de la care avem – încă din vechiul dicţionar – termenul familiar bairam, aplicat tuturor petrecerilor; de reţinut pronunţia bai-/Bai- a primei silabe
* baladesc primeşte şi el drept de existenţă, ca adjectiv masculin, cu femininul baladescă şi pluralul baladeşti pentru ambele genuri; termenul se referă la orice are caracter de sau face referire la baladă, iar DOOM-ul nu menţionează forme sinonime precum baladic sau baladier (pe care le găsim în DEX)
* balcanist este proaspăt acceptatul sinonim al lui balcanolog, care are pluralul balcanişti şi alături de care mai găsim *balcanistă-balcaniste. Ambii termeni denumesc specialişti în balcanistică, ştiinţă pe care, de astăzi înainte, o putem intitula şi *balcanologie
! balegă/baligă sunt corecte deopotrivă, noul DOOM acceptând şi prima formă, apărută – cred – din hipercorectitudine
! balonzáid/balónzaid are două variante accentuale, cu pluralul balonzáide/balónzaide. Nu pun la socoteală cât de ciudată mi se pare a doua pronunţie… probabil că – fără a şti germană -, cineva s-a gândit la balon…
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
25 sept.
! baedeker este un termen din germană, catalogat de DOOM drept învechit. Substantivul neutru exista şi anterior în limbă, însemnând „ghid al unui oraş sau al unei ţări, alcătuit pentru uzul turiştilor”, dar i s-a modificat pronunţia: bédecăr. În plus, dicţionarul precizează şi acceptă şi cuvântul de origine: *Baedeker – editor şi scriitor german care a alcătuit o colecţie de asemenea ghiduri.
* bagajist e acceptat ca substantiv masculin cu pluralul bagajişti; folosind model francez, cuvântul desemnează o „persoană responsabilă cu bagajele într-un hotel, într-o gară, într-un aeroport”
! Báhus este acceptat deopotrivă cu latinescul Bácchus [cch pron. c], substantiv propriu masculin, numele prea-slăvitului zeu al vinului şi al plăcerilor
* Baia Mare apare în noua normă ca substantiv propriu feminin, cu genitiv-dativul Băii Mari
* bain-marie e un substantiv neutru primit din franceză [pron. bĕmarí], care denumeşte un procedeu pe care îl foloseam (ca să încălzesc mâncare solidă) fără să ştiu cum se cheamă; constă în a fierbe ori de a coace uşor un aliment, un corp, plasând recipientul (în care se află) în apa ce se încălzeşte direct
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
18 sept.
* ba este acceptat drept conjuncţie sinonimă cu sau şi ori, în structuri de tipul „ba plânge, ba râde”
* babyschi face parte dintre noile compuse cu „baby” (cu pronunţie recomandată bébi), la fel ca şi *babyschilift; ambii termeni intră în clasa substantivelor neutre, cu plural terminat în -uri. Din aceeaşi familie lexicală, avem încă două tipuri de *babysitter (aţi citit bine, două): babysitter feminin (cu pluralul babysittere) şi babysitter masculin (cu babysitteri la plural)
! bacará apare precizat o singură dată în DOOM 2, însă cu două accepţii – „cristal” sau „joc de cărţi”. Substantivul feminin are articularea bacaráua, iar genitiv-dativul bacarálei; pluralul este bacarále-bacarálele. Interesant este faptul că dicţionarul precizează şi *Baccarat – nume de loc, un oraş din Franţa, care dă numele cristalurilor; în acelaşi timp, jocul de cărţi se scrie în alte limbi tot în acest fel, însă nu sunt convinsă de legătura dintre ele… aşa că nu ştiu dacă le putem considera două sensuri ale aceluiaşi cuvânt.
* background (angl.) [pron. bécgraŭnd] (back-ground) e substantiv neutru, cu pluralul backgrounduri; traducerea se referă la fundal, fie vizual, fie muzical
* badlands (teren arid) [pron. bédlendz] este un alt anglicism, cu pluralul badlandsuri. Ciudate rău formele astea de plural – pluralizate de două ori… Termenul provine dintr-un substantiv propriu, acceptat şi el în actuala ediţie a DOOM2: *Badlands.
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
11 sept.
* axis mundi este un termen latinesc, pe care îl primim în limba română ca substantiv masculin. Expresia se traduce frecvent prin structura „axa lumii”, dar simbolul este unul dintre cele mai complexe şi mai vechi în istoria culturii umanităţii. În plan material, poate avea forma unui munte, a unui copac, turn, obelisc, a unei turle sau a unui orice alt tip de obiect care se asimilează unei coloane, funcţionând ca principiu ordonator al lumii.
* ayatollah apare ca substantiv masculin cu pluralul ayatollahi, desemnând un grad în ierarhia clerică musulmană, expert în studii islamice şi învăţător
* Azerbaidjan – substantiv propriu neutru, nume de stat, din familia sa lexicală fiind nou introduse şi *azer (ca adjectiv) şi *azeră (denumirea limbii)
* azi după-amiază apare ca un compus din două adverbe, asemenea lui *azi după-masă. Din aceeaşi familie lexicală, avem două noi adverbe – *azi-mâine şi *azi-noapte.
! a azvârli îşi modifică parţial formele; astfel, indicativul prezent este eu azvârl, el azvârle, ei azvârlă, imperfectul – el azvârlea, conjunctivul prezent – el să azvârle
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
04 sept.
! avárie apare în noul DOOM cu o modificare ce m-a luat prin surprindere, pentru că nu vedeam noutatea. Aşa că l-am deschis pe cel vechi şi am constatat cu stupoare că rosteam greşit acest cuvânt: pronunţia corectă era avaríe! Abia acum vorbesc conform normei: toate formele flexionare au accentul aşezat pe cel de-al doilea a.
! avatar primeşte dreptul la o singură formă de plural – avataturi (forma coexistentă anterior – avatare fiind înlăturată)
* a avea este menţionat pentru prima dată cu valoarea sa de verb auxiliar, care ajută la formarea modurilor şi timpurilor verbale compuse; menţionăm aici perfectul compus alcătuit cu am/ai/a/am/aţi/au, sau condiţional-optativul aş/ai/ar/am/aţi/ar sau forma regională a viitorului 3 sg. a
* avocaţial a fost o mare surpriză pentru mine, şi nu e deloc peiorativ, aşa cum aş fi intuit; adjectivul masculin are pluralul avocaţiáli, precum şi forme pentru feminin avocaţiálă-avocaţiále
! axílă îngăduie şi pronunţie concurentă, adică áxilă, accentuarea pe prima silabă fiind valabilă pentru toate formele flexionare
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
28 aug.
! autostradă apare cu modificări în ceea ce priveşte despărţirea în silabe, lucru ce se poate realiza în două moduri: a-u-tos-tra-dă sau a-u-to-stra-dă. Probleme legate de silabaţie apar şi în cazul altor cuvinte, precum !autotransformator (a-u-to-tran-sfor-ma-tor sau a-u-to-trans-for-ma-tor), !autotransport (a-u-to-tran-sport sau a-u-to-trans-port) şi !autotransportor (a-u-to-tran-spor-tor sau a-u-to-trans-por-tor)
* autotaxare apare ca substantiv feminiv cu genitiv-dativul autotaxării
* autotren este neutru cu pluralul autotrenuri. Ca observaţie generală pentru compusele cu auto-, este de precizat faptul că prima vocală este cea mai puternică dintre toate pe care le au cuvintele, oricât ar fi acestea de lungi; prin urmare, particula se accentuează la fel ca în limba italiană, áuto.
! auz e substantiv neutru căruia DOOM 2 îi suprimă forma de plural, acelaşi lucru petrecându-se cu neutrul !auzit
* avangardă apare în două accepţii, cea de „detaşament militar” fiind şi anterior acceptată; noutatea este substantivul feminin sinonim cu „avangardism” (curent literar). Formele flexionare ale noului termen sunt diferite de cele folosite în armată, astfel că genitiv-dativul este avangardei, iar pluralul este avangarde
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!