a (se) mărita
Verbul a (se) mărita este corespondentul pentru femei al lui a (se) însura. Ca şi pentru acesta din urmă, explicaţia restricţiilor legate de sens are logică, în momentul în care este analizată etimologia termenului, dar şi lexemele înrudite din limbile-surori – it. marito „soţ”. Verbul vine din latinescul maritare şi înseamnă „a se căsători sau a da o fată în căsătorie”.
Termenul mărit-măriţi (cu accent pe ultima silabă) poate avea şi valoare substantivală, masculin sinonim cu „soţ, mire; bărbat; ginere” – e adevărat, doar în registrul arhaic şi regional. Dacă este neutru, poate fi folosit în expresii de tipul fete de mărit („bune de măritat”) sau a-şi face de mărit („a face vrăji pentru a se mărita”).
Dintre extravanganţele termenului, se poate găsi numele plantei mărită-mă-mamă sau ruja-galbenă, cu denumirea ştiinţifică rudbeckia laciniata. Tot astfel, este foarte interesantă folosirea conotativă a verbului, care circulă în registrul familiar şi care înseamnă „a vinde cu un preţ derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva”.
Prin urmare, se poate resimţi, în sensurile ascunse ale cuvântului, atât povara pe care fetele nemăritate o reprezentau pentru părinţi – lucru firesc într-o societate în care femeile nu se puteau descurca singure din punct de vedere financiar, dar şi jalea pe care o resimţeau tinerele ce urmau să-şi schimbe statutul social, intrând într-o lume în care obligaţiile (de a aduce zestre, de a face copii, de a întreţine casa) deveneau singura lor raţiune de a exista.