Verbul a perfecționa vine din limba franceză – perfectionner, și înseamnă „a îmbunătăți calitativ, a face să acumuleze sau a acumula (prin studii sistematice) cunoștințe temeinice (și noi) într-un anumit domeniu.” Fiecare dintre noi are capacitatea de a realiza acest lucru sau de a găsi instrumentele care îl pot ajuta în acest sens. A deveni din ce în ce mai bun, de a se apropia de perfecțiune, acestea sunt cele mai interesante deziderate ale ființei umane, dar nu și cele mai ușor de atins.

Sinonimele des utilizate sunt a (se) desăvârși, a (se) specializa; ilustrează și ele o dorință profundă de a se face mai bun, mai util, dar și perseverența de a-și corecta greșelile, de a-și crește prestigiul profesional. Nivelul cunoștințelor trebuie păstrat la un nivel satisfăcător, conform unor standarde personale și profesionale ridicate, astfel încât rezultatele să aducă mulțumirea sufletească și recompensa financiară meritate.

Mi s-a părut foarte interesant felul în care dicționarul lui Şăineanu, apărut în 1929, lămurește acest termen: „a (se) face mai perfect”. Sigur, astăzi toată lumea știe că adjectivul „perfect” nu are grad de comparație, motiv pentru care această veche definiție poate fi considerată eronată. Lucru pe care îl și acceptăm, de principiu. Dar, ținând cont de câteva nuanțe, perspectiva pe care o deschide asupra sensurilor termenului este cel puțin logică.

Pentru că fiecare nou nivel al perfecționării aduce cu sine depășirea unuia anterior, considerat, până atunci, un maximum al potențialului personal şi profesional. Deci, de fiecare dată când depășim un stadiu ce reprezenta, la un anumit moment dat, perfecțiunea, se cheamă că am realizat un mai-mult-ca-perfectul. În gramatică e posibil, în viață e dezirabil, însă logica semantică se opune.

Evident, putem considera verbul mai curând o rudă a lui „perfectibil”, decât al lui „perfect”, dar atunci problema pare a se fi rezolvat. Realitatea demonstrează deseori, însă, că aceasta este cea mai eficientă metodă de a avansa: atingând, din aproape în aproape, trepte ale unui „perfect” relativ, depășindu-l și depășindu-ne permanent.